Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cele mai mari metropole din lume riscă să se scufunde în următorii 30 de ani. România se confruntă cu seceta

Salvarea Planetei se amână. Summitul pentru climă din Scoţia trebuia să se termine ieri, însă a intrat în prelungiri, după ce nu s-a ajuns la vreun acord privind reducerea poluarii. Situaţia este însă tot mai disperată. Schimbările climatice şi topirea gheţarilor cresc riscul ca mari metropole să dispară sub ape în următorii 30 de ani.

de Sonia Simionov

la 13.11.2021 , 20:29

Veneţia a împlinit 1600 de ani, dar secolul acesta ar putea fi ultimul din istorie pentru oraş, din cauza topirii gheţarilor şi creşterii nivelului mării. Oraşul se scufundă cu doi milimetri pe an şi la orice maree mai puternică se inundă. Deşi e în patrimoniul UNESCO, salvarea lui rapidă pare o misiune imposibilă.

Sub ape ar putea ajunge şi Veneţia Nordului. Dacă nivelul mării continuă să crească, Amsterdam ar urma să se scufunde parţial până în 2030. Autorităţile vorbesc deja de relocarea capitalei. În pericol sunt şi Haga, şi Rotterdam.

Creşterea nivelului mării ameninţă şi mai multe metropole americane. New Orleans se scufundă cu 5 centimetri în fiecare an. În 1930, doar o treime din oraş era sub apă. După catastrofalul uragan Katrina din 2005, jumătate din oraş a ajuns sub nivelul mării.

Vezi și

România se usucă din cauza secetei

Pe acelaşi subiect

Houston este un alt mare oraş în pericol. Metropola americană se scufundă de decenii. Rapoartele geologilor arată că anumite părţi ale oraşului au coborât şi cu 3 metri în ultimii 100 de ani, un declin pe care schimbările climatice îl vor accentua.

Activiştii de mediu susţin că până la sfârşitul secolului metropola Miami nu va mai exista. Cea mai profitabilă destinație de plajă din lume se află acum la doar 1 metru deasupra nivelului mării. 

Paradoxal, la noi, problema este lipsa apei. Verile tot mai caniculare, cu perioade lungi şi dese de secetă, transformă sudul ţării în deşert. Cel mai bine se vede în Oltenia, unde pe zone întregi pădurile şi pajiştile verzi au dispărut. "Sahara României" se întinde deja pe cel puțin 100.000 de hectare. Este doar începutul. Nisipul câştigă tot mai mult teren, iar în următorii 30 de ani, peste 40% din teritoriul României va deveni o mare stepă. 

Sonia Simionov Like

Jurnalism. Sună pompos, nu? De fapt, nu e. E una dintre cele mai "la firul ierbii" meserii. Jurnalistul te ține informat. Îți aduce știrile zilei. Reporterul adună informații și îți transmite despre salarii, pensii, vacanțe, târguri, prețuri etc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Cele mai mari metropole din lume riscă să se scufunde în următorii 30 de ani. România se confruntă cu seceta