Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alegeri în Spania. Dreapta nu a obţinut o victorie suficient de clară pentru a-l îndepărta de la putere pe premierul Pedro Sanchez

Alegerile de duminică din Spania nu au avut un câştigător clar, în condiţiile în care dreapta nu a reuşit să îndeplinească previziunile privind o victorie suficient de clară pentru a-l îndepărta de la putere pe premierul Pedro Sanchez, relatează Reuters, citat de news.ro.

de Redactia Observator

la 24.07.2023 , 09:01

Alegeri în Spania. Dreapta nu a obţinut o victorie suficient de clară pentru a-l îndepărta de la putere pe premierul Pedro Sanchez - Profimedia

Cele două partide principale vor încerca să negocieze acorduri de coaliţie în vederea obţinerii unei majorităţi, însă analiştii au avertizat că procesul s-ar putea încheia cu un parlament fără majoritate şi cu noi alegeri. După ce 100% din voturi fuseseră numărate luni la ora 1:30 a.m. (2330 GMT), Partidul Popular (PP), de centru-dreapta, aflat în opoziţie, avea 136 de locuri în parlament, în timp ce socialiştii (PSOE), aflaţi la guvernare, aveau 122 de locuri.

Sanchez a convocat alegeri anticipate surpriză după ce stânga a pierdut în alegerile locale din luna mai

 Cele două prtde nu au reuşit să obţină cele 176 de locuri necesare pentru a guverna. Dar socialiştii au avut o evoluţie mai bună decât se preconiza, în timp ce PP nu a reuşit să obţină majoritatea clară preconizată, ceea ce a dat un caracter dramatic numărătorii voturilor. Partidele cu cel mai mare potenţial de a juca rolul de "kingmaker" au fost aproape la egalitate, cu Vox, de extremă dreapta, obţinând 33 de locuri, şi Sumar, de extremă stânga, 31.

Articolul continuă după reclamă

Rezultatul semnifică faptul că Sanchez a trecut de la un probabil statut de premier demisionar la cel de potenţial candidat la formarea unui alt guvern. De asemenea, a torpilat aproape complet perspectiva ca un partid de extremă dreapta să participe la un alt guvern european, aşa cum preconizau sondajele, cu o coaliţie între PP şi Vox.

Firma de consultanţă Teneo a plasat şansele lui Sanchez de a forma o coaliţie mult peste cele ale liderului PP, Alberto Nuñez Feijoo, cu o probabilitate de 45% ca acesta să poată negocia un acord cu Sumar, de extremă-stânga, şi cu partide mai mici. Dar a atribuit acelaşi procent de probabilitate pentru necesitatea unor noi alegeri.

Lipsa unui rezultat clar a aruncat o umbră asupra actualei preşedinţii spaniole a Consiliului Uniunii Europene şi riscă să neliniştească pieţele. Vorbind în faţa unor susţinători entuziasmaţi în faţa sediului central al PSOE din Madrid, duminică târziu, Sanchez a declarat că spaniolii au respins "blocul care priveşte înapoi, care a propus o anulare totală a tuturor progreselor pe care le-am făcut în ultimii patru ani".

Într-un discurs mai discret la sediul PP din cealaltă parte a oraşului, Feijoo a insistat că partidul său a câştigat alegerile şi că va încerca să evite incertitudinea, vorbind cu toate partidele care doresc să formeze un guvern. Liderul Vox, Santiago Abascal, a declarat că Sanchez ar putea bloca orice încercare a dreptei de a forma un guvern.

Regele Felipe al VI-lea îl va invita pe Feijoo, cel care a obţinut cel mai mare număr de voturi, să încerce să obţină postul de prim-ministru. Într-o situaţie similară, în 2015, liderul PP Mariano Rajoy a refuzat invitaţia regelui, spunând că nu a putut obţine sprijinul necesar.

Dacă Feijoo refuză, regele s-ar putea adresa lui Sanchez cu aceeaşi cerere. Legea nu stabileşte un termen limită pentru acest proces, dar dacă niciun candidat nu asigură o majoritate în termen de două luni de la primul vot pentru desemnarea premierului, trebuie organizate noi alegeri. Sanchez a convocat alegeri anticipate surpriză după ce stânga a pierdut în alegerile locale din luna mai.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Alegeri în Spania. Dreapta nu a obţinut o victorie suficient de clară pentru a-l îndepărta de la putere pe premierul Pedro Sanchez