Observator » Ştiri externe » Alexa "a provocat" o fetiță să bage o monedă în priză. Reacția Amazon în urma incidentului

Alexa "a provocat" o fetiță să bage o monedă în priză. Reacția Amazon în urma incidentului

Alexa "a provocat" o fetiță să bage o monedă în priză. Reacția Amazon în urma incidentului Alexa "a provocat" o fetiță să bage o monedă în priză. Reacția Amazon în urma incidentului - Shutterstock
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 29.12.2021, 12:45 | Modificat la 29.12.2021, 12:45

Amazon și-a actualizat asistentul vocal Alexa, după ce acesta i-a cerut unei fetițe de 10 ani să bage o monedă în priză. Sugestia a venit după ce copila i-a cerut Alexei o „provocare”.

„Conectează un încărcător de telefon la jumătate într-o priză de perete, apoi atinge cu o monedă știfturile expuse”, i-a cerut Alexa fetiței, potrivit BBC. Amazon a anunțat că a remediat eroarea de îndată ce compania a luat cunoștință de aceasta.

Mama fetiței a relatat întreg incidentul pe Twitter: „Făceam niște provocări fizice, cum ar fi să ne întindem și să ne rostogolim după tutoriale de pe Youtube. Ea a mai vrut încă o provocare”. Atunci. Alexa i-a sugerat fetiței provocarea pe care a „găsit-o pe internet”. Provocarea periculoasă a devenit virală pe TikTok și pe alte rețele sociale în urmă cu aproximativ un an.

„Îți poți pierde degetele sau chiar membrele”, a declarat Michael Clusker, șeful pompierilor din Carlisle East, pentru ziarul The Press din Yorkshire în 2020. Totodată, și autoritățile din SUA au avertizat asupra riscurilor privind acest joc. 

Articolul continuă după reclamă

Mama a cărei fetiță a primit provocarea periculoasă a declarat că fiica sa este „prea deșteaptă pentru a face așa ceva”.

Amazon a declarat pentru BBC că a actualizat asistentul virtual pentru a preveni astfel de intervenții în viitor. „Încrederea clienților se află în centrul a tot ceea ce facem, iar Alexa este concepută pentru a oferi clienților informații precise, relevante și utile. De îndată ce am aflat de această eroare, am luat măsuri rapide pentru a o remedia”.