Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alianţă pentru un vaccin anti-Covid sigur, între mai multe companii farmaceutice americane

Lumea întreagă turează motoarele pentru a găsi cât mai rapid un leac pentru COVID-19. În timp ce Statele Unite speră să scoată un vaccin pe piaţă la sfârşitul lunii viitoare, experţii atrag atenţia că graba strică treaba. Mai multe companii farmaceutice americane au format o alianţă pentru a face faţă presiunilor politice şi spun că vaccinul va fi aprobat dacă trece şi testul siguranţei, şi al eficienţei.

de Ana Constantin

la 05.09.2020 , 21:38

  • 9 vaccinuri sunt în fază de testare la nivel mondial.
  • OMS recomandă prudență și răbdare până la mijlocul lui 2021.

Pentru Jacob Serrano, riscurile pe care şi le asumă acceptând vaccinul anti-COVID sunt nimic în faţa celor aduse de boală. Şi-a pierdut 7 membri ai familiei în pandemie.

Peste Ocean, unde doar în ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 52 de mii de infectaţi, maratonul pentru un antidot COVID capătă un ritm accelerat. Chiar şi rezultatul alegerilor ar putea depinde de asta.

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite: Am obţinut 3 vaccinuri care sunt în faza finală a testelor clinice. Ieri, Pfizer a anunţat (...) că aşteaptă rezultatele testelor foarte, foarte curând, luna viitoare. Vom avea un vaccin până la finalul anului şi poate chiar înainte de 1 noiembrie.

Vezi și

Mai multe companii farmaceutice americane promit însă că nu vor ceda în faţa presiunii politice. Vaccinul va fi aprobat doar dacă va trece dublul test al siguranţei şi eficienţei. Organizaţia Mondială a Sănătăţii cere prudenţă şi răbdare până la mijlocul lui 2021.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul OMS: OMS nu va susţine un vaccin care nu este eficient şi sigur!

La nivel mondial, 9 vaccinuri se află în ultima fază de testare pe oameni. Doar China şi Rusia le-au şi aprobat în îngrijorările repetate constant de comunitatea internaţională.

Chiar Ministrul rus al Apărării s-a lăsat imunizat în faţa camerelor, în timp ce Sergei Sobyanin, primarul Moscovei, l-a asigurat pe Vladimir Putin că se simte excelent la câteva zile de la administrare. Kremlinul a anunţat că produsul va fi disponibil şi pentru export, dar România a anunţat că nu îl va cumpăra.

Ana Constantin Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Alianţă pentru un vaccin anti-Covid sigur, între mai multe companii farmaceutice americane