Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Americanii au fost loviţi de furia furtunii de zăpadă

La început de an, americanii înfruntă una dintre cele mai puternice furtuni de zăpadă din istorie. Vârtejul polar, aşa cum este numit de meteorologi, fenomenul a adus temperaturi negative record.

de Redactia Observator

la 06.01.2014 , 14:15

Sub minus 30 de grade în unele regiuni. La această temperatură, pielea poate degera aproape instantaneu, iar hipotermia se poate instala în doar câteva minute aşa că autorităţile au lansat avertismente peste avertismente.

Polul Nord s-a mutat zilele acestea pe continentul american. În Chicago, stratul de zăpadă a trecut de 20 de centimetri iar la Saint-Louis s-a apropiat de 30.

În Minnesota, temperatura a coborât până aproape de minus 30 de grade Celsius. Şi este doar începutul, avertizează meteorologii.

Vezi și

Gerul necruţător este efectul unui "vârtej polar", o masă de aer arctic care va acoperi, până miercuri, un teritoriu locuit de 140 de milioane de oameni. Fireşte, cele mai ameninţate sunt persoanele fără locuinţă, pe care autorităţile şi organizaţiile umanitare se străduiesc să le pună la adăpost măcar până trece frigul.

Crucea Roşie a mobilizat zeci de mii de voluntari, în toată ţara, care sunt pregătiţi pentru ce urmează.

Dar şi cei care au case sunt îndemnaţi să le izoleze cât mai bine şi, mai ales, să apere de îngheţ conductele de apă. Iar pentru şoferi autorităţile au un singur sfat: să rămână acasă.

Primele efecte ale valului de frig s-au făcut deja simţite încă de ieri: peste 1200 de curse aeriene au fost anulate la Chicago iar aeroportul Kennedy din New York a fost temporar închis din cauza poleiului de pe piste.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Americanii au fost loviţi de furia furtunii de zăpadă