Observator » Ştiri externe » Un antrenor de fitness din Statele Unite s-a îngrășat 40 de kg, ca să poată slăbi eleva lui

Un antrenor de fitness din Statele Unite s-a îngrășat 40 de kg, ca să poată slăbi eleva lui

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 17.04.2019, 18:17 | Modificat la 17.04.2019, 22:15

Oricât de uşor ar părea, pierderea în greutate este de multe ori o misiune aproape imposibilă. Însă, cu ajutorul unui antrenor devotat, lupta cu kilogramele poate fi considerată câştigată. O dovedeşte un instructor de fitness care s-a îngrăşat special pentru a-şi motiva clienta să slăbească.

Oricât de uşor ar părea, pierderea în greutate este de multe ori o misiune aproape imposibilă. Însă, cu ajutorul unui antrenor devotat, lupta cu kilogramele poate fi considerată câştigată. O dovedeşte un instructor de fitness din Statele Unite care s-a îngrăşat special pentru a-şi motiva clienta să slăbească.

"Trebuie să mă îngraş 30-35 de kilograme. Dumnezeule!", aşa a început planul extrem al antrenorului american, Adonis Hill, care a vrut cu orice preţ să îşi ajute clienta.

Eleva antrenorului de fitness avea 140 de kilograme

Articolul continuă după reclamă

Timp de patru luni, el a trebuit să mânce pizza, burgeri şi alte alimente de tip fast-food în combinaţie cu sucuri acidulate şi mult sedentarism. 

Din cauza problemelor de sănătate, doctorii au fost nevoiţi să-l oprească pe antrenor din a lua în greutate, cu o lună mai devreme. Chiar şi aşa munca sa a dat roade. Nimic nu a motivat-o mai mult pe tânăra cu o greutate de 140 de kilograme să slăbească. 

A urmat apoi o muncă în echipă, pentru ca amândoi să ajungă la greutatea ideală. Au alergat, au ridicat greutăţi şi au urmat o dietă strictă. Începutul, însă, a fost cel mai greu.

Antrenorul de fitness şi eleva lui au slăbit câte 25 de kilograme 

În patru luni, cei doi au reuşit să slăbească 25 de kilograme, iar rezultatele lor vizibile au fost apreciate atât de apropiaţi, cât şi de internauţi. 

Pe acelaşi subiect

Planurile femeii nu s-au încheiat aici. Ea îşi plănuieşte acum să slăbească încă 10 kilograme.

Prin experimentul său, antrenorul speră să le aducă la cunoştinţă şi altor oameni impactul pe care îl are obezitatea asupra sănătăţii.