Anunţ rar al armatei americane: A trimis un submarin nuclear în Orientul Mijlociu. Cum arată şi cu ce este înarmat
Război Israel - Hamas. Armata americană a anunţat că a trimis un submarin nuclear în Orientul Mijlociu, un eveniment rar. Un submarin cu propulsie nucleară din clasa Ohio a sosit duminică, a anunţat Comandamentul regional al armatei americane (Centcom).

Armata americană nu a oferit alte detalii cu privire la destinaţia, numele sau armele de la bordul acestui submarin nuclear cu o lungime de 170 de metri. Fiecare submarin cu capabilitate nucleară din clasa Ohio poate fi de asemenea înarmat cu zeci de rachete de croazieră Tomohawk.
Marina SUA are patru submarine cu rachete ghidate, din clasa Ohio, sau SSGN. Ele sunt submarine care pot lansa rachete balistice modernizate pentru a lansa rachete de croazieră Tomahawk, mai degrabă decât rachete balistice cu vârf nuclear.
Război Israel-Hamas: Ce misiune ar avea submarinul nuclear trimis de SUA în Orientul Mijlociu
Imediat după atacul terorist al mişcării islamiste palestiniene Hamas asupra teritoriului Israelului pe 7 octombrie, SUA au desfăşurat nave de război către estul Mediteranei, inclusiv două portavioane. Unii observatori susţin că aceste măsuri sunt menite să descurajeze alte ţări sau grupări să se amestece în războiul dintre Israel şi Hamas.
- Fâşia Gaza, ruptă în două. Armata israeliană a bombardat 450 de ţinte şi a eliminat un avanpost Hamas. Cine...
- Gaza a devenit un cimitir de copii. Un copil moare la fiecare 10 minute în Gaza din cauza bombardamentelor...
- Un palestinian trăieşte cu doar două bucăţi de pâine pe zi în Gaza. ONU: "Au trecut 30 de zile. Ajunge! O...
- Armata ucraineană a anunţat oficial că se retrage din Kursk. Sirski: "Prioritatea mea e să salvez vieţile...
- Putin, în uniformă militară, a vizitat Kursk pentru prima dată de la incursiunea ucrainenilor. Ce i-a raportat...
Război Israel-Hamas: Un ministru israelian a vorbit de o recurgere la bomba nucleară în Gaza
Un ministru ultranaţionalist israelian a fost sancţionat duminică de premierul Benjamin Netanyahu, după ce a afirmat că recurgerea de către Israel la bomba nucleară în Gaza în actualul război împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas reprezintă o "opţiune", relatează AFP.
Ministrul patrimoniului, Amichay Eliyahu, a declarat într-un interviu radiodifuzat că nu este pe deplin mulţumit de amploarea represaliilor israeliene din teritoriul palestinian, după atacul sângeros al Hamas asupra Israelului din 7 octombrie. După ce reporterul l-a întrebat dacă, în opinia sa, o soluţie ar putea fi atunci "un fel de bombă nucleară în toată Fâşia Gaza, să o distrugă complet şi să-i omoare pe toţi", ministrul a răspuns: "este o opţiune".
Biroul premierul Benjamin Netanyahu a reacţionat prompt, denunţând într-un comunicat declaraţii "deconectate de realitate" şi adăugând că armata israeliană se străduieşte să-i cruţe pe "non-combatanţii" din Gaza. Premierul a suspendat totodată participarea ministrului respectiv la reuniunile de guvern, "până la noi ordine".
Amichay Eliyahu a asigurat la rândul său ulterior pe reţeaua X, fostă Twitter, că declaraţia sa privind arma atomică a fost "metaforică". "Avem însă absolută nevoie de un răspuns puternic şi disproporţionat la terorism", a adăugat el. Israelul, care nici nu confirmă şi nici nu neagă deţinerea armei atomice, ar dispune de 90 de ogive nucleare, potrivit ultimelor estimări al Institutului internaţional de cercetări pentru pace de la Stockholm (Sipri).
Război Israel-Hamas: Liga Arabă consideră că Israelul recunoaşte că deţine arme nucleare
Liga Arabă a dat asigurări duminica aceasta că Israelul "recunoaşte că deţine arme nucleare", după ce ministrul patrimoniului israelian, Amichai Eliyahu, de extremă dreapta, a declarat că lansarea unui atac nuclear împotriva Fâşiei Gaza este o posibilitate, transmite EFE.
"Declaraţiile ministrului rasist israelian Eliyahu sunt revelatoare. Nu numai că admite că au o armă nucleară, care este secretul pe care îl ştie toată lumea, (dar aceste declaraţii confirmă totodată) realitatea despre viziunea detestabilă şi rasistă a israelienilor faţă de poporul palestinian", care "este adevărata faţă a guvernului de ocupaţie", a declarat secretarul general al organizaţiei panarabe, Ahmed Abulgueit, pe platforma X (fostă Twitter).
După cum a relatat duminică The Times of Israel, Eliyahu a dat asigurări că lansarea unei bombe atomice împotriva Fâşiei Gaza ar putea fi una dintre opţiunile în războiul în care Israelul şi gruparea islamistă palestiniană Hamas se înfruntă din 7 octombrie, de când Hamas a lansat un atac brutal asupra sudului Israelului.
EFE relatează că, potrivit mai multor surse, statul evreu a dezvoltat în secret arme nucleare în urmă cu mai bine de 50 de ani, dar, până în prezent, nici nu recunoaşte şi nici nu neagă că ar avea astfel de arme.
Centrul pentru Controlul Armelor şi Neproliferare a avertizat în mai multe rânduri cu privire la "convingerea largă" că Israelul deţine acest tip de armament şi a reamintit că statul israelian nu face parte din Tratatul de neproliferare nucleară şi că " politica sa de opacitate nucleară" este tolerată de inamici şi adversari, notează EFE.
De asemenea, Israelul nu a acceptat garanţiile Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care urmăresc să descurajeze propagarea armelor nucleare prin detectarea timpurie a "utilizării necorespunzătoare" de material sau tehnologie nucleare, mai scrie agenţia de presă citată.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰