Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Armata israeliană confirmă încetarea focului în Gaza. Eliberarea ostaticilor, până în 72 de ore

Fâșia Gaza intră, pentru prima dată după doi ani de război, într-un moment de respiro. Armata israeliană a confirmat vineri intrarea în vigoare a încetării focului, în baza acordului negociat cu Hamas în Egipt. În următoarele 72 de ore, ostaticii israelieni urmează să fie eliberați, iar trupele IDF încep retragerea treptată din teritoriu, relatează AFP, citat de Agerpres.

de Redactia Observator

la 10.10.2025 , 14:09

Armata israeliană începe retragerea trupelor Armata israeliană confirmă încetarea focului în Gaza. Eliberarea ostaticilor, până în 72 de ore - Captură X

"Acordul de încetare a focului a intrat în vigoare la prânz, ora locală (09:00 GMT)", a precizat armata israeliană.

"De la prânz, trupele Tsahal (armata israeliană - n.r.) au început să se poziționeze de-a lungul liniilor de redesfășurare în pregătirea acordului de încetare a focului și de revenire a ostaticilor", potrivit textului, care precizează că "trupele Comandamentului Sud vor continua să elimine orice amenințare imediată".

Încetarea focului și eliberarea ostaticilor sunt prevăzute într-un acord aprobat joi, după patru zile de negocieri indirecte în Egipt între Hamas și Israel.

Articolul continuă după reclamă

Un responsabil al Apărării civile din Gaza a anunțat vineri că forțele israeliene s-au retras din mai multe zone din orașul Gaza.

Primele semne ale retragerii trupelor israeliene

La Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza, "vehiculele israeliene s-au retras din părțile de sud și centrală ale orașului spre zonele de est", a adăugat Mohammad Al-Mughayyir, directorul departamentului de ajutor umanitar și cooperare internațională al Apărării civile, o organizație de prim-ajutor care operează sub autoritatea mișcării islamiste palestiniene Hamas.

Locuitori din Fâșia Gaza au declarat și ei pentru AFP că armata israeliană s-a retras de pe pozițiile pe care le ocupa joi.

Armata israeliană a precizat vineri, într-un comunicat, că "în timpul nopții trupele Comandamentului de Sud și-au ajustat pozițiile operaționale în Fâșia Gaza".

Armata va fi redesfășurată pe "linia galbenă" pe măsură ce se va retrage progresiv, în conformitate cu planul de încetare a focului al președintelui american Donald Trump, le-a spus joi jurnaliștilor Shosh Bedrosian, purtătoare de cuvânt a biroului premierului israelian.

Ostaticii, eliberați în cel mult 72 de ore

În cursul acestei prime etape a retragerii, armata va continua să controleze circa 53% din Fâșia Gaza.

După validarea sa de către cabinetul de securitate israelian, guvernul lui Benjamin Netanyahu a aprobat în cursul nopții acordul încheiat în Egipt.

Cel mai târziu la 72 de ore după intrarea sa în vigoare, "toți ostaticii noștri, vii sau morți, vor fi eliberați", a mai spus Shosh Bedrosian.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri externe » Armata israeliană confirmă încetarea focului în Gaza. Eliberarea ostaticilor, până în 72 de ore