Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Armata Israelului spune că 2 civili ucişi la fiecare militant Hamas este un rezultat foarte bun

Război Israel - Hamas. Israelul consideră că a moartea a doi civili palestinieni pentru fiecare militant Hamas eliminat reprezintă un rezultat "extrem de pozitiv", a declarat un purtător de cuvânt al IDF pentru CNN. Acesta le-a explicat jurnaliștilor faptul că luptele în zonele urbane dens populate implică o serie de probleme, inclusiv victimele din rândul non-combatanților.

de Redactia Observator

la 05.12.2023 , 19:11

Agenția de știri AFP a raportat prima dată luni această evaluare atribuită armatei israeliene citând o conferință de informare pentru presa străină a unor înalți oficiali militari. Întrebat într-un interviu pentru CNN despre informațiile care au ajuns în spațiul public, purtătorul de cuvânt al IDF, Jonathan Conricus, a declarat: "Pot confirma raportul".

Potrivit cifrelor prezentate de Ministerul Sănătății din Gaza, controlat de Hamas, aproape 16.000 de persoane au murit din 7 octombrie. Cifrele ministerului nu fac distincție între combatanți și civili. Declarația lui Conricus implică faptul că mai mult de 10.000 de civili au murit în conflict, susțin jurnaliștii de la CNN.

"Pot spune că, dacă acest lucru este adevărat - și cred că cifrele noastre vor fi coroborate - dacă comparați acest raport cu orice alt conflict în teren urban între o armată și o organizație teroristă care folosește civili ca scuturi umane și care este încorporată în populația civilă, veți descoperi că acest raport este extraordinar, extrem de pozitiv și poate unic în lume", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit raportului AFP, un oficial israelian neidentificat a declarat că se speră ca acest raport să fie "mult mai mic" în următoarea fază a războiului. "Nu spun că nu este rău că avem un raport de doi la unu", a declarat oficialul citat.

Pe acelaşi subiect

Câți militanți Hamas și-au pierdut viața de pe 7 octombrie?

IDF estimează că Hamas era format din aproximativ 30.000 de luptători înainte de 7 octombrie, când a lansat un atac fără precedent asupra Israelului, ucigând peste 1.200 de persoane și luând peste 240 de ostatici. Ca răspuns, Israelul a promis să elimine gruparea o dată pentru totdeauna.

Barak Ravid, analist politic și de politică externă al CNN, a subliniat faptul că anunțul lui Conricus cu privire la raportul "pozitiv" dintre victimele civile și cele ale militanților să nu a fost o "bună alegere a cuvintelor".

"Nu cred că faptul că 10.000 de civili (n.r. au fost uciși)... este pozitiv în vreun fel", a declarat Ravid, adăugând că "Israelul s-a confruntat cu o dilemă în ultimele 24 de ore" în ceea ce privește presiunea tot mai mare din partea americanilor și a apelului lor pentru pentru mai mult ajutor umanitar pentru civilii din Gaza.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri externe » Armata Israelului spune că 2 civili ucişi la fiecare militant Hamas este un rezultat foarte bun