Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Armata SUA a trimis un bombardier deasupra Peninsulei Coreene, după testul nuclear al Phenianului

Armata americană a trimis duminică un bombardier cu rază lungă de acţiune B-52 să survoleze Peninsula Coreeană, în replică la testul nuclear anunţat săptămâna aceasta de Coreea de Nord, relatează agenţia DPA în pagina online.

de Redactia Observator

la 10.01.2016 , 21:34

 Armata americană a trimis duminică un bombardier cu rază lungă de acţiune B-52 să survoleze Peninsula Coreeană, în replică la testul nuclear anunţat săptămâna aceasta de Coreea de Nord, relatează agenţia DPA în pagina online.

Bombardierul a zburat la altitudine mică deasupra oraşului sud-coreean Osan, în ceea ce armata a precizat că a fost o demonstraţie de forţă.

Ulterior, bombardierul de tip B-52 s-a întors la baza sa din insula americană Guam, situată în Oceanul Pacific.

Articolul continuă după reclamă

"Aceasta a fost o demonstraţie a angajamentului puternic al SUA faţă de aliaţii noştri din Coreea de Sud, din Japonia şi faţă de apărarea teritoriului american", a declarat amiralul Harry Harris Jr, comandantul forţelor din cadrul Comandamentului Pacific al SUA.

"Testul nuclear al Coreei de Nord este o încălcare flagrantă a obligaţiilor sale internaţionale. Forţele militare ale SUA din regiunea Indo-Asia-Pacific vor continua să coopereze cu partenerii şi aliaţii noştri regionali pentru a menţine stabilitatea şi securitatea".

Phenianul a anunţat miercuri că a testat cu succes o bombă cu hidrogen, un tip de armă mai puternic decât cele pe care le-a testat anterior.

Sursa: mediafax.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Luaţi vitamine doar după ce consultaţi un medic?
Observator » Ştiri externe » Armata SUA a trimis un bombardier deasupra Peninsulei Coreene, după testul nuclear al Phenianului