Armata SUA ridică vârsta de înrolare de la 35 la 42 de ani și relaxează unele restricții pentru recruți

Armata Statelor Unite a majorat vârsta maximă pentru înrolare la 42 de ani și a eliminat restricțiile pentru potențialii recruți care au o condamnare legală pentru posesie de marijuana sau obiecte asociate consumului de droguri, relatează The Guardian. 

de Denisa Vladislav

la 26.03.2026 , 14:41

Armata SUA ridică vârsta de înrolare în armată de la 35 de ani la 42 de ani - Sursa: Profimedia

Potrivit The Guardian, persoanele cu vârsta de până la 42 de ani se pot înrola acum în armata activă, Garda Națională și rezervele armatei, potrivit noii reglementări. Până acum, limita de vârstă era de 35 de ani.

De asemenea, armata a renunțat la restricțiile pentru recruții care au avut o singură condamnare pentru posesia de marijuana sau a unor obiecte precum bonguri, pipe sau linguri. Anterior, astfel de cazuri necesitau aprobarea specială a oficialilor din Pentagon, recruții trebuind să aștepte 24 de luni și să treacă un test antidrog înainte de a se înrola.

Modificarea vârstei maxime aliniază armata cu alte ramuri ale forțelor militare americane, precum Marina și Forțele Aeriene, și ar putea ajuta la rezolvarea problemelor de recrutare cu care s-a confruntat armata în ultimii ani.

Articolul continuă după reclamă

După ce nu și-a atins obiectivul de recrutare cu 25% în 2022, armata americană și-a schimbat abordarea pentru a atrage mai multe persoane, inclusiv candidaturi din generația Z.

Totuși, vârsta medie a recruților a crescut, iar analiștii de la Rand Corp în 2023 au recomandat creșterea limitei maxime, subliniind că recruții mai în vârstă sunt "de calitate superioară, mai concentrați și mai motivați, fiind pregătiți să înceapă instruirea de bază mai rapid".

"Ne uităm la un public mai matur, care ar putea avea experiență în domenii tehnice", a declarat Angela Chipman, șefa Departamentului de Acces al Personalului Militar al armatei SUA, conform Task and Purpose.

"Avem nevoie de ofițeri tehnici cu abilități extreme, iar aceștia vor proveni din rândul recruților", a adăugat ea. 

Noile politici vin într-un context tensionat, pe fondul conflictului militar al SUA cu Iranul, Pentagonul relocând recent aproximativ 2.000 de parașutiști și 4.500 de marini în regiune.

Denisa Vladislav Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă tentează să faceți stocuri cât produsele sunt la reducere?
Observator » Ştiri externe » Armata SUA ridică vârsta de înrolare de la 35 la 42 de ani și relaxează unele restricții pentru recruți