Video Artemis 2 s-a întors acasă. Testul suprem trecut de echipaj în ultimele minute

După 10 zile în care a făcut istorie, echipajul misiunii Artemis II s-a întors acasă. 4 astronauți, 3 bărbați și, în premieră, o femeie, au devenit eroi. Astronauţii au orbitat de două ori în jurul Pământului, au parcurs peste 2 milioane de kilometri și au survolat partea nevăzută a Lunii. Şi, aşa, au readus omenirii visul de a călători și chiar de a locui pe Lună. În ultimele ore, cât noi am dormit, ei au trecut prin stări şi momente pe care abia dacă ni le putem imagina. Iar acesta este filmul amerizării istorice, al unei misiuni istorice.

de Alexandra Paraschiv

la 11.04.2026 , 10:26

9 zile, o oră, 32 de minute şi 15 de secunde. Departe de casă, departe de familie şi de prieteni, departe de Pământ.

Călătoria istorică a lui Reid, Victor, Jeremy şi a Christinei s-a încheiat în apele Pacificului.

Când nava spațială a atins atmosfera Pământului, capsula Orion a ajuns la viteza maximă de 38.400 km/h. De 30 de ori mai mare decât cea a sunetului. Capsula e echipată cu un scut termic capabil să reziste la temperaturi de peste 2.800 de grade Celsius.

Articolul continuă după reclamă

"Timpul până la amerizare... 13 minute şi 10 secunde. Cum am spus, trecem printr-o pierde a comunicării. Va fi o întrerupere de 6 minute. Fără voce, fără date de la echipaj", se arată în transmisia NASA.

Au urmat cele 6 minute de linişte. Exact ca atunci când cei patru astronauţi au făcut survolul Lunii şi au ajuns în partea nevăzută a satelitului natural al Terrei. Doar că, în aceste 6 minute, astronauţii misiunii Artemis 2 treceau printr-un test critic. Nava a atins peste 39 de mii de km/h. Puţin sub recordul stabilit de misiunea Apollo 10 în 1969. Dacă scutul termic ceda, structura navei s-ar fi putut dezintegra complet. Dar nu s-a întâmplat!

Reid Wiseman, Christina Koch, Victor Glover şi Jeremy Hansen au fost primii oameni care au părăsit orbita Pământului, de la misiunea Apollo 17 din 1972. Christina - prima femeie care a călătorit în jurul Lunii. Victor - primul afroamerican. Jeremy - primul astronaut canadian. Fiecare cu povestea lui, dar uniţi de aceeaşi misiune istorică.

Felicitări din partea Preşedintelui SUA

Un prim mesaj de felicitări a venit din partea preşedintelui de la Casa Albă. S-a declarat mândru, nerăbdător pentru următoarea călătorie şi pentru cea pe Marte.

"Felicitări grozavului și talentatului echipaj Artemis II. Întreaga călătorie a fost spectaculoasă, amerizarea a fost perfectă și, în calitate de Președinte al Statelor Unite, nu aș putea fi mai mândru! Aștept cu nerăbdare să vă văd pe toți la Casa Albă în curând. O vom face din nou și apoi, următorul pas... pe Marte!", a afirmat Donald Trump.

Cei patru astronauţi curajoşi au ajuns în cel mai îndepărtat punct de planetă, la peste 400 de mii de kilometri distanţă. Ochii lor au văzut inclusiv părţi din faţa ascunsă a Lunii şi au oferit omenirii prima fotografie de familie din ultimii 50 de ani.

Alexandra Paraschiv Like

Alexandra Paraschiv este în prezent Editor Observator pentru știrile dimineții. A absolvit facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Facultății de Jurnalism și Științe Comunicării și programul de masterat în Jurnalism.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că Viktor Orban va câștiga din nou alegerile în Ungaria?
Observator » Ştiri externe » Artemis 2 s-a întors acasă. Testul suprem trecut de echipaj în ultimele minute