Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Atac devastator cu drona Bayraktar TB2, filmat de armata Ucrainei. Momentul în care un convoi de camioane e înghiţit de foc

În doar câteva clipe, un convoi de camioane - despre care autorităţile ucrainene susţin că ar fi ruseşti - s-a transformat într-o minge uriaşă de foc. Imaginile au fost publicate de comandantul şef al Forţelor Armate din Ucraina, Valerii Zaluzhnyi, care a declarat că videoclipul surprinde un atac cu drona Bayraktar TB2.

de Redactia Observator

la 27.02.2022 , 18:08

Comandantul şef al Forţelor Armate ucrainene, Valerii Zaluzhnyi, a postat pe reţelele de socializare un videoclip care prezintă o scenă dură, la fel ca multe altele petrecute în ultimele zile, de când Rusia a început invazia Ucrainei. În imagini se vede un convoi de camioane, lovit într-o fracţiune de secundă de o explozie uriaşă. Militarul ucrainean susţine că este un atac al armatei naţionale împotriva forţelor ruseşti, folosind o dronă Bayraktar, fabricată în Turcia.

Lupte grele în Ucraina, invadată de ruşi. A patra zi de război

Atacurile continuă în cea de-a patra zi de confruntări între Rusia şi Ucraina. Duminică, au avut loc explozii puternice în Kiev și la Vasilkov, unde a fost lovit un depozit petrolier. De asemenea, rușii au intrat în Harkov, iar armata ucraineană încearcă să țină piept atacului. O delegație rusă a ajuns în Belarus pentru negocieri, iar preşedintele Volodimir Zelenski a refuzat oferta Rusiei.

Articolul continuă după reclamă

Ministerul ucrainean al Apărării a declarat, azi, că noul bilanţ al soldaţilor ruşi morţi pe front a ajuns la 4.300. Kremlinul nu confirmă informaţiile, care nu pot fi verificate independent.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Faptele grave de corupţie nu ar trebui să se prescrie. Sunteţi de acord cu premierul Bolojan?
Observator » Ştiri externe » Atac devastator cu drona Bayraktar TB2, filmat de armata Ucrainei. Momentul în care un convoi de camioane e înghiţit de foc