Atacuri în lanț în Marea Neagră. Două nave, lovite cu drone în largul Bulgariei. Una s-a scufundat
Două nave comerciale au fost lovite, marți, de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei. Cei 18 membri ai echipajului uneia dintre nave au fost salvate de un feribot bulgar. Celălalt vas s-a scufundat în largul coastei, lângă orașul Biala.
Operaţiunea de salvare s-a desfăşurat la est de Capul Sfântul Atanas şi de oraşul Biala, la aproximativ 80 de mile de ţărm.
Incidentul a fost descris ca un atac coordonat fără precedent cu drone asupra navelor comerciale şi reprezintă primul atac de acest gen raportat împotriva navelor din zona economică exclusivă a Bulgariei, relatază BGNES şi Novinite.com. Atacul vine la o zi după unul similar în apropiere de coastele României.
"Cele două nave au fost atacate cu drone maritime și aeriene. Astfel de incidente îngreunează semnificativ traficul în Marea Neagră, cresc costurile asigurărilor și creează un risc serios pentru navele civile", a declarat premierul bulgar Rumen Radev, potrivit Maritime.bg.
Două nave, atacate în largul coastei bulgare
Navele vizate marţi în largul coasei bulgare sunt cargobotul ALFA WATAN, sub pavilionul Togo, şi nava de marfă generală ABLE, sub pavilionul Palau, precizează sursele bulgare de presă.
Nava ALFA WATAN a suferit avarii structurale grave şi s-a scufundat la est de coasta bulgară. În prezent nu există informaţii oficiale cu privire la soarta echipajului său sau dacă au existat supravieţuitori.
A doua navă, nava ABLE, a luat foc în urma atacului. Situaţia critică i-a obligat pe toţi cei 18 membri ai echipajului să abandoneze nava.
Un rol cheie în operaţiunea de salvare l-a jucat feribotul de pasageri DIOSCURIA, sub pavilion bulgar. Nava a fost redirecţionată de urgenţă către locul accidentului, iar echipajul său a reuşit să evacueze şi să preia la bord toţi marinarii de pe nava ABLE, cuprinsă de flăcări.
Unii dintre cei salvaţi sunt răniţi şi au primit imediat primul ajutor la bordul feribotului bulgar. În prezent, se depun eforturi comune împreună cu echipele de salvare pentru a asigura evacuarea medicală de urgenţă a acestora către spitalele de pe ţărm cât mai curând posibil.
