Au ajuns la spital după ce a consumat, fără să ştie, carne contaminată cu LSD
O întreagă familie din Florida a ajuns în stare gravă la spital după ce a consumat, fără să ştie, carne contaminată cu LSD. Era prima cină pe care o luău în noua casă, în care se mutaseră în urmă cu două zile.
- O copilă de 14 ani a născut în baia din casă, ajutată de mamă, după ce a ascuns sarcina de părinţi. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- A fost prins hoțul picioarelor amputate de la Spitalul Cantacuzino din Bucureşti. Cum şi-a motivat fapta în faţa poliţiştilor
Primul care a început să simtă efectele drogului a fost capul familiei. Avea halucinaţii, ameţeli şi respira cu dificultate când a ajuns la spital. Câteva ore mai târziu, şi soţia lui, însărcinată în nouă luni, a început să manifeste aceleaşi simptome.
Neştiind cu ce anume se confruntă, doctorii i-au indus travaliul şi a adus pe lume un fiu sănătos. Puţin mai târziu, şi celelalte două fiice ale lor, de 6 şi 7 ani, au ajuns la spital.
Carnea fusese cumpărată de la unul dintre cele mai mari lanţuri de supermarketuri din Statele Unite, dar nimeni nu ştie deocamdată cum a fost contaminată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰