Video Australia începe un tratament la nivel mondial pentru alergia la arahide pentru bebeluşi
Medicii din Australia fac primii paşi în tratarea alergiilor de la vârste foarte fragede. În cadrul unui program revoluţionar, vor începe să expună la alergenii alimentari bebelușii. Micuţii vor fi supravegheați de spitale pediatrice selecționate şi, timp de doi ani, vor primi în fiecare zi doze din ce în ce mai mari de pudră de arahide, pentru a reduce sensibilitatea.
Programul gratuit este disponibil numai pentru copiii sub 12 luni care au fost deja diagnosticați cu alergie la arahide și primesc îngrijiri la unul dintre cele zece spitale participante din întreaga țară.
Program pentru tratarea alergiilor la arahide pentru bebeluşi
Bebelușii cu alergii la arahide din Australia vor beneficia de un tratament care să le dezvolte imunitatea la această afecțiune care le poate pune viața în pericol, în cadrul unui program în premieră mondială, scrie BBC.
Supravegheați de spitale pediatrice selecționate, bebelușii eligibili vor primi în fiecare zi doze din ce în ce mai mari de pudră de arahide, timp de cel puțin doi ani, pentru a reduce sensibilitatea, potrivit Mediafax.
- Ajutor pentru pacienţii cu alergii grave. Unde se pot trata persoanele alergice care prezintă risc de șoc...
- Timişorenii respiră spori de mucegai. Rezultatele sunt îngrijorătoare: anunţul făcut de specialişti
- Afecţiunea de care suferă 1 din 3 români. Specialiştii trag un semnal de alarmă: Simptomele s-au acutizat de-a...
Imunoterapia orală a fost disponibilă în studii clinice și în unele centre specializate în alergii din întreaga lume, dar aceasta este prima dată când a fost adoptată ca model național de îngrijire pentru alergiile la arahide.
Australia este adesea supranumită „capitala mondială a alergiilor”, cu un copil din 10 diagnosticat cu sensibilitate alimentară.
Alergia la arahide afectează aproximativ 3% dintre australieni la vârsta de 12 luni și - spre deosebire de alte alergii alimentare - puțini copii o depășesc, ceea ce o face cea mai frecventă alergie alimentară în rândul copiilor de vârstă școlară.
Programul gratuit este disponibil numai pentru copiii sub 12 luni care au fost deja diagnosticați cu alergie la arahide și primesc îngrijiri la unul dintre cele zece spitale participante din întreaga țară.
Programul de dozare va fi calculat cu atenție pentru fiecare copil, până când aceștia vor ajunge la o „doză de întreținere” pe care o vor păstra timp de doi ani, a declarat pentru BBC Tim Brettig, șeful programului.
Unii copii pot experimenta efecte secundare, inclusiv o reacție alergică, dar pentru majoritatea copiilor din această grupă de vârstă acestea sunt ușoare și nu necesită tratament, a spus el. Scopul este de a crește pragul lor de toleranță și de a reduce riscul - și anxietatea - reprezentat de expunerea la arahide, rezultatele fiind măsurate printr-un test de alergie alimentară la sfârșitul tratamentului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰