Austria ar putea renunţa la veto-ul pe Schengen. Decizia ar putea fi luată pe 12 decembrie
Schengen, adică inclusiv cu frontierele terestre. Anunţul a fost făcut de presa din Austria, care susţine că Guvernul de la Viena ar putea renunţa, în curând, la dreptul de veto. O decizie finală ar putea veni în luna decembrie.
Ungaria va organiza, pe 22 noiembrie, un summit al miniştrilor de Interne din Austria, România şi Bulgaria, unde se va discuta din nou despre aderarea deplină a Bucureştiului şi Sofiei la spaţiul de liberă circulaţie. Ministerul de Interne de la Viena a confirmat că Gerhard Karner va participa la summit și că discuțiile cu ambele țări sunt deja în desfăşurarea.
"Suntem pe drumul cel bun, dar nu am ajuns încă la capăt,” a transmis Karner despre întrunirea planificată. Veto-ul privind aderarea României și Bulgariei "a fost și este justificat", este convins ministrul de la Viena, dar lucrurile s-au schimbat în bine. Pentru Karner, însă, "protecția eficientă a frontierelor externe" și, dacă este necesar, controalele interne la frontieră rămân esențiale. În orice caz, întâlnirea de la Budapesta trebuie să fie "legată de un pachet general clar".
După ce România, Bulgaria și numeroase alte state membre ale UE și-au exprimat indignarea față de veto-ul Vienei, Karner a dat undă verde pentru o extindere Schengen, cel puțin pentru sectorul aerian, din aprilie 2024. Totuși, concesia Vienei a fost supusă unor condiții. Pe lângă fonduri UE majorate pentru protecția frontierelor în ambele țări, s-au cerut mai multe controale la frontiera pe uscat între România și Bulgaria și între Ungaria și România.
O decizie aşteptată pe 12 decembrie
- Austria consideră că România și Bulgaria nu sunt pregătite încă să intre terestru în Schengen. Von der...
- Zi importantă pentru aderarea României la Schengen. Se fac presiuni pentru o decizie politică la Consiliul JAI de...
- Bucuria extremiştilor din Austria după alegerile parlamentare, de scurtă durată. Scorul de 30% nu le asigură o...
Deși Ministerul austriac de Interne a refuzat să ofere informații despre o posibilă schimbare de direcție privind aderarea la Schengen, datele actuale conturează o imagine favorabilă. Migrația în Balcani a scăzut cu 62%, în timp ce numărul arestărilor ilegale s-a diminuat brusc, nu doar în Austria (de la 5061 de arestări în septembrie anul trecut la 840 în septembrie anul acesta), dar și în Bulgaria (au fost făcute cu 46% mai puține arestări) și în România (cu 10% mai puține).
Şi numărul cererilor de azil a scăzut drastic în ambele țări. Bulgaria a înregistrat cu 43% mai puține cereri, iar România cu 74% mai puține. De asemenea, ambele țări ar prelua acum fără ezitare persoanele care solicită azil în Austria, dar care au fost înregistrate mai întâi în România sau Bulgaria în cadrul așa-numitului sistem Dublin.
Având în vedere aceste date, se preconizează că Viena ar putea renunța la veto-ul său. Blocajul ar putea fi abandonat complet, dar atunci ar fi probabil legat de alte cereri, iar aderarea deplină (cu sau fără condiții) ar putea fi decisă chiar la următorul Consiliu JAI, pe 12 decembrie.
Trei scenarii pentru aderarea completă la Schengen
Victor Negrescu, europarlamentar și vicepreședinte al Parlamentului European, a anunțat vineri pe Facebook că România este foarte aproape de aderarea completă la spațiul Schengen, în urma unei discuții cu Comisarul European pentru afaceri interne, Magnus Brunner.
Negrescu a explicat că în prezent există trei scenarii pentru realizarea acestui obiectiv. Primul scenariu este „decizia rapidă,” care presupune adoptarea unei decizii tehnice până la 1 decembrie, sub mandatul actualei Comisii Europene.
Al doilea scenariu este „varianta moderată,” prin care viitoarea Comisie Europeană ar putea aproba aderarea României în marja Consiliului Justiție și Afaceri Interne sau în cadrul unei reuniuni ministeriale.
Cel de-al treilea scenariu vizează o amânare a deciziei, din cauza posibilei instabilități politice din Bulgaria, presiunii partidelor populiste din unele state membre sau apariției unor riscuri de securitate neprevăzute.
Negrescu a subliniat importanța menținerii subiectului pe agenda europeană și și-a exprimat optimismul că România va adera în curând la spațiul Schengen pe cale terestră. „Mă bucur că am continuat să punem presiune pentru atingerea acestui obiectiv, chiar și atunci când am fost criticați pentru că am menţinut acest subiect sus pe agenda europeană. Jocurile nu sunt închise. La fel ca premierul Marcel Ciolacu, sunt încrezător însă că România va deveni membră a spațiului Schengen pe cale terestră”, a scris Negrescu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰