Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Băieţel de 5 ani, bătut până la moarte de bonă. Abuzurile cumplite au fost surprinse de camerele de supraveghere, în SUA

O tânără care se ocupa cu îngrijirea a doi minori a fost arestată şi acuzată de uciderea unui băieţel de numai 5 ani, după ce camerele de supraveghere au surprins-o în timp ce îl lovea în cap pentru că urinase în pantaloni.

de Larisa Andreescu

la 27.03.2021 , 11:12

Băieţel trist cu un ursuleţ în mână Băieţel de 5 ani, bătut până la moarte de bonă - Shutterstock
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Potrivit autorităţilor, Laurren J. Courtney, în vârstă de 22 de ani, îi avea în grijă pe Ryan Peralto și pe sora sa în data de 11 martie, în timp ce părinții lor erau la serviciu. Copilul a murit a doua zi după ce a suferit mai multe răni, inclusiv leziuni ale craniului, ficatului, splinei, intestinelor și creierului.

Tatăl a descoperit la muncă imaginile cumplite

Kaiea Peralto a spus autorităților că a instalat camere de securitate la domiciliu, după ce fiica lui i-a dezvăluit că tânăra bonă l-ar fi bătut pe Ryan, fiul său. A verificat apoi imaginile de pe telefon, în timp ce era la muncă, în pauza de masă şi şi-a văzut fiul stând nemişcat pe canapea, în timp ce Courtney curăţa podeaua de lichid. Când a sunat-o, ea a spus că băiatul vărsase sânge.

Articolul continuă după reclamă

Tatăl a părăsit locul de muncă, iar în drum spre casă s-a uitat mai bine la videoclip, descoperit că femeia îi dăduse cu piciorul în cap copilului.

Pe acelaşi subiect

După ce a fost arestată, a spus autorităților că s-a supărat când Ryan a urinat în pantaloni; l-a împins și capul lui ar fi lovit podeaua, a mărturisit ea, potrivit Fox 5.

"(Courtney) a declarat că treaba cu urina este o problemă continuă și că este obosită să fie nevoită să facă curățenie după el de mai multe ori, săptămână după săptămână. Potrivit lui (Courtney), când Ryan s-a urinat astăzi, acesta a fost picătura care i-a umplut paharul şi care i-a declanșat furia” a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Tânăra de 22 de ani a fost acuzată de crimă de gradul întâi şi de abuz asupra minorilor, urmând a fi chemată la prima înfăţişare în instanţă în data de 18 mai.

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Băieţel de 5 ani, bătut până la moarte de bonă. Abuzurile cumplite au fost surprinse de camerele de supraveghere, în SUA