Banca Revolut, amendată în Italia cu 11,5 mil. euro pentru reclame cu informații înșelătoare despre comisioane

Banca digitală Revolut a fost amendată cu 11,5 milioane de euro în Italia pentru că a oferit clienților informații înșelătoare cu privire la comisioane și condițiile produselor sale de investiții. Autoritatea italiană pentru concurență a constatat, de asemenea, că Revolut ar fi restricționat în mod nedrept conturile unor utilizatori, scrie Financial Times.

de Daniela Ciucă

la 02.04.2026 , 18:13

Banca digitală Revolut, amendată cu 11,5 mil. euro pentru reclame cu informații înșelătoare despre comisioane Imagine ilustrativă - Shutterstock

Autoritatea italiană pentru concurență a constatat că reclamele Revolut, care sugerau că utilizatorii pot tranzacționa cu 0% comision și pot investi în acțiuni fracționate începând de la doar 1 euro, erau înșelătoare, relatează Financial Times

De asemenea, autoritatea de reglementare a declarat că Revolut a restricționat în mod nedrept conturile unor utilizatori și nu ar fi explicat suficient de clar termenele și criteriile de eligibilitate atunci când i-a transferat de la conturi bancare lituaniene, unde a obținut licența europeană, la conturi bancare italiene.

Revolut Securities Europe UAB, o companie din grup care oferă servicii de investiții în Europa, și Revolut Group Holdings Ltd au fost amendate fiecare cu 5 milioane de euro pentru că „nu au furnizat clienților, inclusiv în faza inițială de promovare, informații clare și complete despre existența costurilor suplimentare și caracteristicile investițiilor [lor] fără comision”, potrivit unui comunicat publicat joi de autoritatea italiană pentru concurență (AGCM).

Articolul continuă după reclamă

Reacția Revolut după investigația autorităților italiene

Revolut a declarat că "nu este de acord" cu concluziile și că va contesta decizia în instanță/

Autoritatea, care are și rolul de a proteja drepturile consumatorilor, a precizat că aceste investiții includ acțiuni fracționate care "diferă semnificativ de acțiunile întregi", inclusiv în ceea ce privește riscul investițional, drepturile de proprietate și transferabilitatea.

Cele două companii ale grupului au fost amendate suplimentar cu 1,5 milioane de euro pentru că nu au furnizat "informații clare și complete" privind cerințele și termenul necesar pentru obținerea unui cod IBAN italian.

Grupul fintech cu sediul la Londra deține o licență bancară lituaniană care îi permite să ofere o gamă completă de produse în întreaga Uniune Europeană. Revolut a fost fondată în 2015 și are aproximativ 70 de milioane de utilizatori.

Drept la replică al Revolut CEE

"Revolut nu este de acord cu concluziile Autorității Italiene pentru Concurență (AGCM) și va contesta decizia în instanță.

Avem convingerea că toate informațiile transmise clienților sunt clare și transparente. Prioritatea noastră absolută este să protejăm interesele milioanelor de clienți care ne folosesc serviciile.

Operăm cu rigurozitate conform standardelor bancare italiene. Verificările conturilor sunt obligatorii și necesare pentru a proteja clienții noștri și integritatea sistemelor noastre.

Tranziția la conturile IBAN locale a respectat protocoalele bancare. Suntem obligați prin lege să verificăm documentația și eligibilitatea clienților pentru a asigura o tranziție sigură, conformă și controlată către entitatea locală.

Această decizie a AGCM nu va avea niciun impact asupra operațiunilor sau poziției financiare a Revolut" se arată în dreptul la replică transmis de Revolut CEE pentru Observatornews.ro. 

Daniela Ciucă Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi păstra numele soţului în caz de divorţ?
Observator » Ştiri externe » Banca Revolut, amendată în Italia cu 11,5 mil. euro pentru reclame cu informații înșelătoare despre comisioane