Antena Meniu Search
x

Foto Bărbat arestat, după ce a făcut live pe Instagram în timp ce ţinea o armă în mână lângă două trupuri neînsufleţite, în SUA

Moment şocant în California, SUA. Un bărbat s-a filmat în timp ce ţinea o armă în mână, chiar lângă trupurile a două persoane. Totul a fost transmis live pe Instagram. La sosirea poliţiei, bărbatul era baricadat în apartament, iar cele două femei au fost găsite fără suflare. Atenţie, urmează informaţii care vă pot afecta emoţional!

Andreea Anghel
de Andreea Anghel

la 02.02.2021, 17:41

Incidentul a avut loc în SUA
Un bărbat s-a filmat în timp ce ţinea o armă în mână, chiar lângă trupurile a două persoane - Vacaville Police Department
  • Bărbat arestat pentru două crime
  • Incidentul a avut loc în SUA

Un bărbat a fost arestat pentru crimă, după ce a postat un live pe Instagram chiar în timp ce ţinea o armă în mână. Momentul a fost cu atât mai şocant în condiţiile în care lângă el se aflau trupurile neînsufleţite a două femei. 

Cele două persoane care nu au fost numite de autorităţile locale au fost ulterior găsite decedate de către polițiști, în interiorul apartamentului, după o confruntare tensionată cu suspectul, potrivit mirror.co.uk

Reprezentanţii departamentului de poliție ce are sediul în nordul Californiei, SUA, au declarat că omul în vârstă de 29 de ani a fost arestat şi închis pentru cele două acuzații de crimă.

Live-ul de pe Instagram a atras atenţia unui internaut

Totul ar fi început după ce o femeie a sunat pentru a spune că un bărbat se află înarmat într-un apartament. Ea a declarat că omul ''a transmis în direct pe rețelele de socializare'' din interiorul casei, în timp ce ţinea o armă, iar două femei erau întinse pe podea, fără să se miște.

Când ofițerii au ajuns la fața locului, au descoperit că bărbatul se baricadase în interiorul apartamentului. Echipa SWAT și echipa de negociere a incidentelor critice au intrat în acţiune și după ce eforturile de negociere au eșuat, apartamentele din jur au fost evacuate.

În cele din urmă, ofițerii au intrat în apartament și l-au găsit pe bărbat ascunzându-se înăuntru. După o scurtă luptă, omul a ajuns în cele din urmă în custodia autorităţilor. Poliția locală a spus că bărbatul fusese căutat anterior pentru diferite infracțiuni, inclusiv atac cu o armă mortală.

Ofițerii au găsit trupurile celor două femei în interior. Cauza morții lor rămâne în curs de investigare. O anchetă este acum în desfăşurare. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » Bărbat arestat, după ce a făcut live pe Instagram în timp ce ţinea o armă în mână lângă două trupuri neînsufleţite, în SUA