Antena Meniu Search
x

Bărbat condamnat la 30 de ani de închisoare după ce şi-a omorât soţia pe un vas de croazieră, în Alaska. Aceasta îi ceruse să divorţeze

Un bărbat din Utah a fost condamnat la 30 de ani de închisoare după ce a recunoscut că în urmă cu patru ani şi-ar fi omorât soţia, în timp ce se aflau în vacanţă pe un vas de croazieră, în Alaska.

de Redactia Observator

la 04.06.2021, 17:41

In imagine: Kenneth Manzanares alaturi de sotia Kristy Manzanares
Bărbat condamnat la 30 de ani de închisoare după ce şi-a omorât soţia pe un vas de croazieră, în Alaska. - Profimedia/ Inside Edition

În februarie 2020, Kenneth Manzanares în vârstă de 44 de ani a pledat vinovat pentru moartea soţiei sale, Kristy Manzanares, care a avut loc la bordul navei Emerald Princess, potrivit unui comunicat transmis de către Departamentul de Justiţie.

Evenimentul s-a produs în vara anului 2017, când cei doi soţi se aflau pe navă, însoţiţi de două dintre cele trei fiice ale lor. Acuzaţiile femeii cu privire la comportamentul inadecvat al soţului şi propunerea acesteia de a divorţa l-au făcut pe bărbat să îşi piardă cumpătul, moment în care şi-a ucis soţia, transmite CNN.

Femeia a suferit răni severe pe faţă și pe mâini

În cele din urmă personalul medical a sosit la faţa locului, încercând să o salveze pe femeie, însă eforturile lor au fost în zadar. Medicii au declarat decesul acesteia, cauzat de pierderea unei cantităţi importante de sânge.

,,Nu a fost un act de violenţă întâmplător, ci o îngrijorare pentru viaţa umană, drept pentru care bărbatul va fi arestat pentru o perioadă de 30 de ani, fără drept de eliberare condiţionată” a declarat avocatul SUA din districtul Alaska, Attorney Bryan Wilson.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Bărbat condamnat la 30 de ani de închisoare după ce şi-a omorât soţia pe un vas de croazieră, în Alaska. Aceasta îi ceruse să divorţeze