Video Bărbatul care a ucis doi parlamentari în Minnesota, căutat de poliţişti. Ce mesaj le-a transmis colegilor săi
Crime politice în Statele Unite, în statul Minnesota. Doi politicieni democraţi au fost împuşcaţi chiar în casele lor. Suspectul, un bărbat de 57 de ani, s-a dat drept poliţist şi a reuşit să intre în casa victimelor fără probleme. Înainte să plece de la locul crimei, a avut un schimb de focuri cu adevăraţii poliţişti, însă s-a făcut nevăzut. În urma sa, a lăsat un manifest cu numele a 70 de politicieni şi activişti. Suspectul încă nu a fost găsit, iar pe numele său se află o recompensă de 50 de mii de dolari.
Deghizat în haine de poliţist şi cu o mască de latex. Aşa ar fi reuşit Vance Boelter să câştige încrederea victimelor şi să-şi ducă planul macabru la bun sfârşit. În faţa caselor lor, suspectul a venit cu o maşină cu girofarurile aprinse, similară celei de poliţie, pe care criminalul ar fi folosit-o să pară şi mai credibil.
Prima victimă a fost politicianul John Hoffman, senator în Congresul din Minnesota. El şi soţia sa au fost împuşcaţi şi sunt grav răniţi. În timp ce poliţiştii le percheziţionau casa, au fost alertaţi că Melissa Hortman, politiciană democrată a statului Minnesota în Camera Reprezentanţilor, a fost ucisă împreună cu soţul ei. Poliţiştii l-au încolţit pe Vance Boelter chiar când pleca de la scena crimei. A urmat un schimb dur de focuri.
"În acel moment, poliţiştii din Brooklyn Park au întâlnit un individ, care a deschis focul imediat asupra lor. Agenţii au răspuns la rândul lor cu focuri de armă. În timpul acestui schimb de focuri, suspectul a reuşit să scape" a declarat şeful Biroului de Investigaţii Criminale din Minnesota, Drew Evans.
În maşina sa, poliţiştii au găsit o listă cu nume de politicieni democraţi şi activişti, potenţiale victime, dar şi fluturaşi cu mesajul "Fără Regi", de la protestele împotriva preşedintelui Donald Trump. Imediat, au plecat să-i percheziţioneze fosta locuinţă.
Investigatorii află din ce în ce mai multe despre viaţa criminalului
"Suspectul Vance Boelter a închiriat o cameră aici, în această casă, pentru mai mulţi ani, în timp ce era la angajat în Minneapolis. Toate geamurile au fost sparte. E sticlă peste tot. Echipele SWAT au folosit berbeci şi grenade de dispersie pentru a intra în casă" a relatat de la faţa locului reporterul FOX 9, Mary McGuire.
Căutat inclusiv de serviciile secrete, cu o recompensă de 50 de mii de dolari pe capul lui, Boelter le-a trimis foştilor colegi de apartament un ultim mesaj.
"În curând, o să fiu mort. Vreau să ştiţi că vă iubesc pe amândoi. Îmi doresc să nu fi ajuns până aici. Nu vreau să zic mai mult şi să vă implic în vreun fel, pentru că nu ştiţi nimic despre asta" a scris acesta.
"El a fost un băiat foarte afectuos. Şi-a iubit familia, şi-a iubit prietenii şi îl iubea pe Dumnezeu" a spus despre Vance unul dintre colegii acestuia.
Pe internet, bărbatul ar fi pretins că a fost liderul unei grupări paramilitare
Bărbatul a lucrat pentru o companie de pază, de unde poliţiştii cred că a reuşit să facă rost de o maşină cu girofar, un echipament tactic şi de o armă de foc. Presa americană a dezvăluit că, în 2023, a participat la o prelegere în Republica Democrată Congo, unde a fost critic la adresa persoanelor din comunitatea LGBTQ. Pe o platformă de recrutare, Vance Boelter spune că ar fi fost director la Red Lion Group, o grupare paramilitară cu aproape 1000 de contractori, condusă de Horaţiu Potra.
La scurt timp, preşedintele american Donald Trump a reacţionat pe reţelele sociale, unde a trimis un mesaj de condoleanţe pentru victime.
"Am fost informat despre teribilul atac armat care a avut loc în Minnesota, care pare a fi un atac țintit împotriva legislatorilor statului. O astfel de violență oribilă nu va fi tolerată în Statele Unite ale Americii. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe oamenii din Minnesota" a transmis Donald Trump.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰