Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bebeluşul-miracol, care a supravieţuit cutremurului din Turcia, s-a reunit cu mama sa, după 54 de zile

A fost scos de sub dărâmături după 128 de ore, iar acum Vetin Begdas, bebeluşul-miracol, s-a întors în braţele mamei sale. 

de Redactia Observator

la 03.04.2023 , 11:10

Bebeluşul-miracol, care a supravieţuit cutremurului din Turcia, s-a reunit cu mama sa, după 54 de zile - aa.com.tr

Un bebeluș supraviețuitor al cutremurului din Turcia a fost reunit cu mama după 54 de zile. Vetin Begdas, în vârstă de 3,5 luni, a fost scos dintre dărâmături la 128 de ore după ce cutremurele au lovit țara pe 6 februarie.

S-a întors în braţele mamei

Vetin Begdas, în vârstă de trei luni și jumătate - pe care oficialii din sănătate în numesc "Misterul" (Gizem în turcă) - a fost salvat în provincia Hatay, la 128 de ore după cutremurul care a lovit țara pe 6 februarie. A fost apoi transferat la un spital din capitala Ankara, potrivit Anadolu, citat de Mediafax.

Articolul continuă după reclamă

În weekend, ministrul Familiei și Serviciilor Sociale, Derya Yanik, a reunit copilul cu mama sa, Yasemin Begdas, în provincia Adana, unde aceasta din urmă primește în prezent tratament medical. Bebelușul și mama au fost reuniți grație unui test ADN care a dovedit legătura dintre ei.

Tatăl și cei doi frați ai bebelușului și-au pierdut viața în cutremurele care au ucis peste 50.000 de persoane. "Copilul este cu adevărat un miracol. Faptul că a supraviețuit și că nu are probleme de sănătate ne-a atins la inimă", a declarat Yanik.

"'Mystery' este acum și copilul nostru", a spus ministrul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri externe » Bebeluşul-miracol, care a supravieţuit cutremurului din Turcia, s-a reunit cu mama sa, după 54 de zile