Observator » Ştiri externe » Belarus acuză Polonia că i-a atacat frontiera cu o praștie și o bilă de metal

Video Belarus acuză Polonia că i-a atacat frontiera cu o praștie și o bilă de metal

atac cu praștia la frontiera Poloniei cu Belarus Belarus acuză Polonia că i-a atacat frontiera cu o praștie și o bilă de metal - Twitter / EuroNews
Daniel Murărescu | Timp citire: 1 minut
Publicat la 11.04.2022, 21:21 | Modificat la 12.04.2022, 01:32

Polițiștii de frontieră din Belarus acuză grănicerii polonezi că i-au atacat cu o praștie și "o bilă de metal".

Autoritățile din Belarus au fost cât se poate de serioase în comunicatul lor. Polonezii ar fi comis "acțiuni ilegale" în Brest, oraș cu aproximativ 360.000 de locuitori, situat pe frontieră. "În noaptea de 10 spre 11 aprilie, polonezii au tras asupra punctului de control Peschatka. Forțele de securitate au încercat de asemenea să orbească grănicerii belaruși cu lanterne", s-au plâns cei din Belarus.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe imaginile publicate de Comitetul de Stat pentru Frontieră din Belarus se poate observa cum niște soldați îndreaptă lanternele spre camerele de securitate, după care un militar scoate praștia și trage.

Articolul continuă după reclamă

"În timpul inspectării teritoriului, detașamentul de frontieră din Belarus a constatat avarii la pereții frontierei, precum și prezența bilelor metalice", au transmis autoritățile de la Minsk, potrivit EuroNews. "Partea poloneză a fost informată despre incidentul de la frontieră", au precizat belarușii.