Biden cere 100 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel, Taiwan şi criza migranţilor. Ce ajutor militar vrea Israelul urgent
Joe Biden va cere Congresului SUA un pachet comun de 100 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel, Taiwan şi criza migranţilor de la graniţa Mexic, a declarat marţi pentru AFP o sursă sub rezerva anonimatului. Israelul a cerut Statelor Unite 10 miliarde de dolari în ajutor militar de urgență, relatează The New York Times. Între timp Camera Reprezentanţilor rămâne în criză: Nici Jim Jordan nu a fost ales speaker.
Cererea, care nu a fost încă făcută publică de Casa Alba, survine în condiţiile în care Congresul este încă paralizat de absenţa unui preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, după destituirea pe 3 octombrie a lui Kevin McCarthy.
Pachetul de 100 de miliarde de dolari, dezvăluit iniţial de agenţia Bloomberg, îşi propune să-i reunească pe democraţi, care cer de mai multe săptămâni un ajutor suplimentar pentru Kiev, şi pe republicani, care doresc mai ales fonduri pentru lupta împotriva crizei migranţilor de la graniţa dintre Statele Unite şi Mexic.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mers în Congresul SUA în septembrie pentru a încerca să convingă Statele Unite să-l ajute să ajungă la "linia de sosire" înaintea Rusiei. Însă Statele Unite se află de atunci sub presiune pentru a-şi sprijini aliatul istoric Israelul, aflat în război cu Hamas.
Liderul democrat al Senatului, Chuck Schumer, a declarat marţi că are în vedere un pachet substanţial de ajutor pentru Israel. Acesta va conţine un "ajutor militar, diplomatic, umanitar şi de informaţii - tot ceea ce Israelul are nevoie", a spus el, subliniind că speră ca acesta să fie adoptat "în următoarele câteva săptămâni". Senatul SUA trebuie să ia în considerare de asemenea o rezoluţie care condamnă Hamas şi să dezbată miercuri confirmarea noului ambasador în Israel.
- Cine a tras de fapt în spitalul din Gaza? Israelul publică două filmări şi o presupusă conversaţie Hamas:...
- Misiunea lui Joe Biden s-a complicat înainte de a ajunge în Orientul Mijlociu: Iordania a anulat summitul, Mahmoud...
- Miza uriașă a vizitei istorice a lui Joe Biden în Israel. Sute de mii de vieți depind de hotărârile pe care le...
Haos în Camera Reprezentanţilor. Nici Jim Jordan nu a fost ales speaker
Alesul din Ohio, Jim Jordan, foarte apropiat fostului preşedinte Donald Trump, nu a fost ales marţi preşedinte al Camerei Reprezentanţilor în primul tur al unui scrutin, ceea ce menţine instituţia în stare de criză. Congresul SUA a rămas fără preşedinte de la destituirea istorică a lui Kevin McCarthy, pe 3 octombrie, privându-l de multe dintre prerogativele sale, inclusiv de adoptarea unor măsuri de sprijin pentru Israel sau Ucraina.
Congresul Statelor Unite are două Camere: una, Senatul, este condusă de democraţii preşedintelui Joe Biden, dar cealaltă, Camera Reprezentanţilor, aflată în mâinile republicanilor, se confruntă cu un haos fără precedent. Marea majoritate a puterilor acestei instituţii au fost suspendate după demiterea surprinzătoare a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor Kevin McCarthy, victimă a diviziunilor dintre moderaţii şi trumpiştii din Partidul Republican.
Conservatorii nu au reuşit de atunci să cadă de acord asupra succesorului său. După o săptămână de mari tensiuni, marcată de numeroase răsturnări de situaţie, alesul din Ohio Jim Jordan a fost singurul candidat republican aflat în cursă.
Israelul a cerut Statelor Unite 10 miliarde de dolari ajutor militar de urgență
Israelul a cerut Statelor Unite 10 miliarde de dolari ajutor militar de urgență, relatează The New York Times, citând trei oficiali aflaţi la curent cu solicitarea. Pachetul de ajutor este în prezent elaborat de Congres în coordonare cu Casa Albă și va include, de asemenea, fonduri pentru Ucraina, Taiwan și criza migranţilor de la granița dintre SUA și Mexic, potrivit NYT.
Liderul majorității din Senat, democratul Chuck Schumer, a declarat duminică, în timpul unei vizite la Tel Aviv, că parlamentarii americani au discutat despre furnizarea de muniție pentru sistemul de apărare antirachetă Iron Dome, bombe ghidate, de precizie, sisteme JDAM pentru a transforma bombele standard în muniție de precizie și muniţie de 155 de milimetri, potrivit Times of Israel.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰