Observator » Ştiri externe » Biden recunoaşte: Dacă Trump nu ar fi candidat, nu sunt sigur că m-aş prezenta în alegeri

Biden recunoaşte: Dacă Trump nu ar fi candidat, nu sunt sigur că m-aş prezenta în alegeri

Biden recunoaşte: Dacă Trump nu ar fi candidat, nu sunt sigur că m-aş prezenta în alegeri Biden recunoaşte: Dacă Trump nu ar fi candidat, nu sunt sigur că m-aş prezenta în alegeri - Getty Images
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 06.12.2023, 09:56 | Modificat la 06.12.2023, 09:59

Preşedintele american Joe Biden dezvăluie că nu ar fi intrat în cursa electorală pentru un al doilea mandat, dacă Donald Trump nu ar fi candidat, potrivit Agerpres.    

"Dacă Trump nu ar fi candidat, nu sunt sigur că m-aş prezenta" în alegeri, a declarat marţi preşedintele american Joe Biden, care va încerca să obţină al doilea mandat la prezidenţialele din 2024, notează AFP.

'Dar nu-l putem lăsa să câştige", a adăugat democratul de 81 de ani în timpul unei întâlniri cu donatori democraţi lângă Boston (nord-est), în legătură cu fostul preşedinte, în prezent marele favorit al primarelor republicane. 

Donald Trump, în vârstă de 77 de ani, este în prezent favorit pentru a obţine nominalizarea republicană şi a-l înfrunta pe preşedintele democrat Joe Biden în alegerile prezidenţiale din 2024.

Articolul continuă după reclamă

El se confruntă deja cu mai multe proceduri judiciare pentru atacul de la Capitoliu, dar şi cu alte dosare ce se referă la ascunderea de documente clasificate, încălcări ale legilor electorale, agresiuni sexuale şi fraude. Procesele civile în Statele Unite se soldează adesea cu sancţiuni financiare grele.