Ruşii au suspendat acordul cu americanii privind prevenirea incidentelor aeriene în Siria
Moscova a suspendat acordul cu Washingtonul privind prevenirea incidentelor aeriene, informează vineri AFP. Totodată, Rusia a solicitat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU.
Moscova a suspendat acordul cu Washingtonul privind prevenirea incidentelor aeriene, informează vineri AFP. Totodată, Rusia a solicitat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU.
Preşedintele american Donald Trump a ordonat joi noaptea un atac militar asupra unei baze aeriene din Siria ca răspuns la atacul cu arme chimice pentru care Washingtonul învinovăţeşte forţele preşedintelui sirian Bashar Al-Assad, liderul de la Casa Albă declarând că a acţionat astfel în 'interesul naţional vital al Americii', informează AFP.
Statele Unite şi Rusia au semnat în octombrie 2015 un memorandum pentru a evita eventuale incidente între avioanele de luptă ale celor două ţări în spaţiul aerian al Siriei. Documentul includea reguli specifice ce trebuiau urmate de echipajele de zbor în Siria. În plus, memorandumul prevedea stabilirea unor linii de comunicaţie între comandamentele din regiune ale celor două ţări.
Acordul conţinea un număr mare de reglementări şi de restricţii vizând evitarea incidentelor între avioanele militare ruse şi americane care efectuează operaţiuni diferite în Siria, împotriva grupării Stat Islamic.
Sursa: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰