Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Parlamentarii britanici au respins calendarul pentru adoptarea legislaţiei Brexit. Premierul Boris Johnson va purta discuţii cu liderii europeni

Parlamentarii britanici au respins propunerea de calendar accelerat, făcută de premierul Boris Johnson, privind adoptarea legislaţiei asupra Brexitului. 

de Cristian Ionescu

la 23.10.2019 , 00:07

- foto Hepta

Parlamentarii britanici au respins propunerea de calendar accelerat, făcută de premierul Boris Johnson, privind adoptarea legislaţiei asupra Brexitului, dar au votat pentru ieşirea Marii Britanii din UE cu acord.

Imediat după vot, premierul britanic a anunţat suspendarea examinării acordului de retragere din UE, până după consultări cu liderii europeni, în privinţa unei rezolvări rapide a situaţiei.

Deputaţii au respins calendarul de aprobare a legislaţiei privind aplicarea acordului

Articolul continuă după reclamă

Premierul britanic nu a reușit să obțină aprobarea planului guvernului, de a trece toată legislația necesară prin intermediul Camerei Comunelor până joi. Totuşi, deputații au votat pentru acordul lui Boris Johnson de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană.

Votul pentru prima etapă a proiectului de lege privind acordul de retragere a trecut cu 329 la 299 voturi, însă, la un al doilea vot, care a urmat imediat, premierul nu a reușit să obțină aprobarea planului guvernului de a trece toată legislația necesară prin Camera Comunelor în trei zile.

Guvernul a pierdut votul calendarului cu 308 la 322 de voturi. Termenul a fost considerat prea scurt de deputaţi, pentru a dezbate un text de 110 de pagini. Dacă propunerea de calendar ar fi trecut, Regatul Unit ar fi ieşit din Uniunea Europeană la 31 octombrie cu acord.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European a reacţionat în urma votului parlamentarilor britanici, precizând că, în urma deciziei premierului Boris Johnson de a întrerupe procesul de ratificare a Acordului de retragere și pentru a evita un dezacord în privinţa Brexit, va recomanda liderilor europeni să accepte solicitarea de extindere a termenului, iar pentru aceasta va propune o procedură scrisă, precizează BBC.

Donald Tusk nu a avansat o dată până la care această extindere poate avea loc, decizia privind acordarea unei prelungiri, precum și data la care aceasta va fi extinsă, revenind liderilor celor 27 de țări din UE.

Cristian Ionescu Like
Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?
Observator » Ştiri externe » Parlamentarii britanici au respins calendarul pentru adoptarea legislaţiei Brexit. Premierul Boris Johnson va purta discuţii cu liderii europeni