Video Bulgarii se tem că ţara lor nu este pregătită pentru adoptarea euro. Hotelierii anunţă scumpiri
Parlamentarii bulgari s-au luat la bătaie în plen pe tema trecerii la euro. Altercaţia are loc în condiţiile în care sunt tensiuni şi în rândul populaţiei. Doar 50 la sută dintre bulgari vor să adopte moneda unică europeană, de teamă că preţurile din cea mai săracă ţară a blocului comunitar vor exploda. Efectele ar putea fi resimţite chiar de vara aceasta şi de turiştii români. Hotelierii se gândesc să crească deja preţurile cu aproape 15 la sută.
Este momentul în care haosul cuprinde Adunarea Naţională a Bulgariei. Zeci de deputaţi au sărit să oprească conflictul dintre un lider al partidului extremist Renaştere şi un liberal. Scandalul a început după ce ultranaţionaliştii au blocat întreaga tribună a parlamentului şi au cerut ca toate şedinţele de pe ordinea de zi să fie suspendate, în semn de protest faţă de adoptarea monedei euro.
"Trebuie să arătăm clar că nu vom tolera umilinţa şi nu vom tolera să fim puşi în poziţia în care altcineva să le spună bulgarilor ce să facă", a declarat Kostadin Kostadinov, preşedintele partidului Renaştere.
Bulgarii se pregătesc de trecerea la euro
Momentul tensionat a avut loc înainte ca Banca Centrală Europeană să anunţe oficial că Bulgaria, care a intrat în Uniunea Europeană în 2007, în acelaşi timp cu România, îndeplineşte toate condiţiile şi va deveni a 21-a ţară care foloseşte moneda blocului comunitar.
"Acesta este un motiv de mândrie pentru societatea bulgară. O societate care, de la sfârşitul anilor 1990, a urmat visul a generaţii întregi de bulgari pentru integrarea în uniunea ţărilor libere europene", a declarat Rosen Jelyakov, premierul Bulgariei.
Aderarea la euro a divizat societatea. Jumătate dintre bulgari nu vor să renunţe la leva. Principala lor teamă e că tranziţia spre moneda unică va arunca în aer preţurile.
"Preţurile noastre sunt de mult timp în euro, totul este în euro. Anul acesta, din cauza că urmăm să intră în zona euro, o să creştem puţin preţurile şi e complet normal", a declarat Rumen Monchev, hotelier.
"Bulgaria nu este pregătită pentru euro. O să fim, într-o zi, dar nu acum. Uniunea Europeană nu este stabilă financiar, oricum". "Moneda este doar o monedă şi, fiind parte a Uniunii Europene, trebuie să o acceptăm. Deja s-a decis, oricum. Bulgaria a beneficiat de pe urma aderării la Uniunea Europeană, aşa că nu contează dacă e leva sau euro", spun bulgarii.
Bulgaria va începe să folosească moneda de la 1 ianuarie 2026. Până atunci, preţurile din magazine sunt afişate atât în leva, cât şi în euro, astfel încât cetăţenii să se poată obişnui cu conversia. Economiştii spun că, pe termen lung, adoptarea monedei va atrage investiţii, salariile vor creşte iar nivelul de trai se va îmbunătăţi.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰