Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cadavrul unui bărbat mumificat din greșeală va fi înmormântat după 128 de ani. Cine a fost "Willie cel de Piatră" şi cum a ajuns expus într-o casă funerară

Bărbatul mumificat cunoscut sub numele de Willie cel de Piatră (Stoneman Willie) va fi înmormântat adecvat, după ce trupul său a fost expus timp de 128 de ani la o casă funerară din Reading, Pennsylvania.

de Redactia Observator

la 04.10.2023 , 10:17

Bărbatul neidentificat era un alcoolic care a murit de insuficienţă renală într-o închisoare locală la 19 noiembrie 1895. El a fost mumificat din greşeală de un antreprenor de pompe funebre care experimenta noi tehnici de îmbălsămare, potrivit Auman's Funeral Home.

Timp de 128 de ani mumia a fost expusă într-o casă funerară din Marea Britanie

Îmbrăcat într-un costum cu papion, bărbatul este expus într-un sicriu cu o eşarfă roşie pe piept. Părul şi dinţii i-au rămas intacte, iar pielea a căpătat un aspect de piele prelucrată. Pentru că bărbatul a dat un nume fals atunci când a fost arestat pentru furt din buzunare, identitatea lui Stoneman Willie a fost necunoscută timp de mulţi ani, iar oficialii locali nu au reuşit să-i găsească rudele.

Articolul continuă după reclamă

Firma de pompe funebre a solicitat statului permisiunea de a păstra cadavrul în loc să îl îngroape, pentru a monitoriza procesul experimental de îmbălsămare.

Pe acelaşi subiect

Numele decedatului va fi dezvăluit după înmormântare

Dar Auman's Funeral Home spune că l-a identificat acum pe Stoneman Willie cu ajutorul documentelor istorice şi îi va dezvălui numele la sfârşitul acestei săptămâni, când va înmormânta cadavrul. Până acum, nu se ştiau prea multe despre el, dincolo de rădăcinile sale irlandeze.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Noi nu ne referim la el ca la o mumie. Ne referim la el ca la prietenul nostru Willie", a declarat Kyle Blankenbiller, directorul companiei funerare, potrivit News.

Înainte de înmormântare, oraşul Reading îl va comemora pe cel care face parte din folclorul oraşului de generaţii întregi. Duminică, localnicii au ieşit pe străzi pentru a sărbători cea de-a 275-a aniversare a oraşului Reading cu o paradă colorată care a inclus un dric din motociclete ce a transportat sicriul lui Willie.

Pe tot parcursul acestei săptămâni, Willie va fi expus la Auman's Funeral Home. Sâmbătă, el va face ultima sa călătorie pe străzile din Reading şi va fi înmormântat într-un cimitir local, unde numele său real va fi în sfârşit înscris pe piatra sa de mormânt.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Cadavrul unui bărbat mumificat din greșeală va fi înmormântat după 128 de ani. Cine a fost "Willie cel de Piatră" şi cum a ajuns expus într-o casă funerară