Antena Meniu Search
x

Video Carambol uriaş, cu zeci de mașini și camioane, pe autostrada Ohio Turnpike. Frigul arctic face ravagii în SUA

Zeci de maşini și camioane au fost făcute praf într-un accident de proporţii, pe o autostrada Ohio Turnpike, pe fondul viscolului, în apropiere de Toledo, SUA. Potrivit news5cleveland.com, bilanțul accidentului devastator produs vineri este de patru morți și mai mulți răniți. 

de Redactia Observator

la 24.12.2022, 15:00

Vezi și

Un carambol cu 50 de vehicule pe autostrada Ohio Turnpike, pe fondul viscolului, în apropiere de Toledo, a ucis patru persoane și a închis ambele sensuri de mers, a anunțat poliția statală. Șoferii blocați au fost evacuați cu autobuzul, pentru a nu îngheța în mașini la temperaturi sub zero grade, potrivit Departamentului de pompieri și salvare din Toledo.

Vremea rea face ravagii în SUA

Frigul arctic și-a extins vineri stăpânirea asupra unei mari părți a Statelor Unite, combinându-se cu zăpada, gheața și vântul puternic. Cel puțin cinci persoane au decedat, iar aprovizionarea cu energie și călătoriile a milioane de americani înainte de sărbători sunt perturbate. Vremea de iarnă extremă, care a determinat autoritățile municipale din întreaga țară să deschidă centre de încălzire în biblioteci și secții de poliție, în timp ce se străduiau să extindă adăposturile temporare pentru persoanele fără adăpost, a dus la cel puțin cinci decese vineri, potrivit Reuters. 

Trei decese legate de vreme au fost confirmate în statul vecin Kentucky - două în urma unor accidente de mașină și o persoană fără adăpost care a murit din cauza expunerii la frig. „Vă rugăm să rămâneți acasă și să fiți în siguranță”, a declarat pe Twitter guvernatorul statului Kentucky, Andy Beshear, anunțând aceste decese. În condițiile în care gerul puternic se întinde din Montana până în Texas, în timp ce merge spre est, aproximativ 240 de milioane de persoane - mai mult de două treimi din populația SUA - se aflau vineri sub avertizări și recomandări privind vremea de iarnă, a anunțat Serviciul Național de Meteorologie (NWS).

Pe acelaşi subiect

Avertizări de îngheț puternic în sudul Georgiei, Texas, Louisiana, Alabama și Florida

Harta pericolelor de iarnă existente sau iminente „descrie una dintre cele mai mari extinderi de avertismente și recomandări de vreme de iarnă din toate timpurile”, a precizat NWS. 

Cel mai friguros loc din țară a fost vineri orașul Havre, situat în nordul îndepărtat al statului Montana, în apropiere de granița cu Canada, unde mercurul a urcat de la o minimă de minus 39 de grade Celsius la minus 20 de grade cu puțin înainte de prânz, a anunțat NWS. Frigul este intensificat de vânturile puternice și s-a extins prin sud până la granița dintre SUA și Mexic. Expunerea la astfel de condiții poate provoca degerături în câteva minute.

Avertizări de îngheț puternic au fost postate în sudul Georgiei și în mare parte din toate cele patru state de pe Coasta Golfului - Texas, Louisiana, Alabama și Florida.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Carambol uriaş, cu zeci de mașini și camioane, pe autostrada Ohio Turnpike. Frigul arctic face ravagii în SUA