Video Cât de gravă este starea Reginei Elisabeta a II-a. Un istoric explică mesajul simbolic transmis de Palatul Buckingham
Regina Elisabeta a II-a se află sub stricta supraveghere a medicilor, care s-au declarat îngrijoraţi în ceea ce priveşte starea de sănătate a suveranei. Anunţul a fost făcut de Palatul Buckingham. Imediat, moştenitorii tronului, Prinţul Charles şi Prinţul William, dar şi ceilalţi trei copii ai Reginei, s-au grăbit să-i fie alături la Palatul Balmoral din Scoţia.
Site-ul oficial al Familiel Regale a anunţat, într-un scurt comunicat, că suverana nu se simte bine: "Doctorii Majestăţii Sale sunt îngrijoraţi pentru starea ei de sănătate şi recomandă ca Regina să rămână sub supraveghere medicală la Balmoral".
Imediat, site-ul s-a blocat din cauza celor care au intrat să se intereseze de starea de sănătate a Elisabetei a II-a. Postul public, BBC, şi-a întrerupt programul obişnuit: "Bine aţi venit pe BBC 1. Avem noutăţi de la Palatul Buckingham, Regina se află sub supraveghere medicală la Balmoral. Doctorii sunt îngrijoraţi pentru sănătatea ei, iar în acest moment se află sub supraveghere medicală în Balmoral. Se înţelege că se simte comfortabil în acest moment, iar Familia a fost informată în legătură cu faptul că se află sub supraveghere medicală şi că starea ei de sănătate este îngrijorătoare".
Semn că situaţia este gravă, moştenitorii tronului, Prinţii Charles şi William, s-au grăbit să ajungă lângă regină, la Castelul Blamoral din Scoţia, unde Regina obişnuieşte să-şi petreacă vacanţa de vară. Din Germania, unde se aflau într-o vizită privată, Prinţul Harry şi soţia acestuia s-au întors şi ei de urgenţă în Regat.
Matthew Dennison, istoric: Nu cred că un astfel de anunţ ar fi fost făcut, având în vedere neliniştea pe care o produce în rândul oamenilor, dacă nu ar fi existat motive reale de îngrijorare din partea doctorilor Reginei.
- Regina Elisabeta a II-a se află sub supraveghere medicală, după ce starea ei de sănătate s-a deteriorat rapid....
- Liz Truss este oficial noul premier al Marii Britanii. Rusia nu se aşteaptă la schimbări "în mai bine". Boris...
- Cum vrea Liz Truss să îi scoată pe britanici din furtuna economică: facturi îngheţate şi un pachet de ajutor...
Vestea despre problemele de sănătate ale Reginei Elisabeta a paralizat Regatul
Sute de oameni s-au adunat în faţa Castelului Balmoral, dar şi în faţa Palatului Buckingham, iar şedinţa Parlamentului a fost întreruptă pentru scurt timp.
Sir Lindsay Hoyle, liderul Camerei Comunelor: Aş vrea să spun ceva despre anunţul făcut despre Majestatea Sa. Ştiu că vorbesc în numele tuturor când spun că îi dorim tot binele Majestăţii Sale, Regina, şi că familia regală se află în gândurile şi în rugăciunile noastre. În numele tuturor colegilor, spun că veştile aflate ne întristează profund, iar gândurile şi rugăciunile noastre vor fi îndreptate spre Majestatea Sa Regina.
Noul premier, Liz Truss, şi Arhiepiscopul de Canterbury, cel mai important episcop al Angliei, s-au rugat pentru sănătatea suveranei: "Rugăciunile mele şi ale tuturor din Biserica Anglicană sunt astăzi pentru Majestatea Sa. Fie ca prezenţa lui Dumnezeu să o întărească şi să o aline în aceste momente şi să le dea putere celor care o îngrijesc la Balmoral şi Familiei Regale"
Regina Elisabeta a II-a a părut slăbită și cu mâinile pline de pete, la ultima apariție publică
Primele zvonuri cu privire la sănătatea Reginei au apărut în urmă cu două zile, când a primit o la Balmoral pe Liz Truss, noul premier. În imagini, regina apare slăbită, stă în picioare ajutată de un baston şi are mâinile pline de pete vineţii.
Matthew Dennison, istoric: Există multe sperieturi când vorbim despre sănătatea oamenilor în vârstă, dar apoi aceştia îşi revin, însă nu ar fi ceva nepotrivit ca populaţia să se pregătească în cazul în care sănătatea Reginei este cu adevărat în pericol.
În februarie, suvernana a avut COVID, iar în iunie, la ceremoniile marcării Jubileului de Platină, a participat doar la două evenimente publice. În vârstă de 96 de ani, Elisabeta a II-a se află de 70 de ani pe tronul Marii Britanii. Este cel mai longeviv monarh al Marii Britanii şi al doilea cel mai longeviv monarh din istoria lumii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰