Antena Meniu Search
x

Video Cât de puternic este submarinul rusesc Belgorod. Poate lansa torpila Poseidon, supranumită "arma apocalipsei"

Două drone NATO au fost mobilizate în Marea Neagră pentru a supraveghea mişcarile ruşilor. Mutarea vine după ce mai mulţi analişti militari au avertizat că Vladimir Putin ar putea face o demonstraţie de forţă în Marea Neagră, chiar sub forma unui test nuclear tactic. De peste Ocean, Statele Unite spun că nu au observat nicio mişcare a ruşilor care să le sugereze că s-ar pregăti un astfel de atac. Pe front, înfrângerile armatei ruse atât de categorice, încât Vladimir Putin nu mai poate ascunde asta de propriul popor. Spune însă că este vorba doar de retrageri strategice. 

Sonia Simionov
de Sonia Simionov

la 05.10.2022, 22:03

Vezi și

Cele două drone Global Hawk au fost mobilizate la Marea Neagră de la baza lor din Italia. Sunt printre cele mai performante avioane militare fără pilot şi vor supraveghea orice mişcare fac ruşii în zona peninsulei Crimeea şi în apropiere de Herson.  

O astfel de dronă, care costă 220 de milioane de dolari, zboară la 17.000 de metri altitudine, este dotată cu mai multe radare şi o multitudine de senzori optici care permit monitorizarea ţintelor aflate în aer, la sol sau pe mare. România este coproprietarul uneia dintre dintre ele, în cadrul unui program NATO. 

Josep Borrell, şeful diplomaţiei europene: Războiul a intrat într-o nouă fază. Această fază este periculoasă pentru că ne pune în faţa unui scenariu înfiorător, în faţa căruia nu putem închide ochii. Acesta este un scenariu al unui război convenţional în care sunt folosite armele nucleare. 

Măsura vine ca urmare a temerilor privind un test militar nuclear al Rusiei, despre care au avertizat mai mulţi analişti militari şi cerut insistent de propaganda rusă, pentru a spăla ruşinea armatei ruse de pe front. Statele Unite spun că nu sunt pentru moment motive de îngrijorare. 

Pe acelaşi subiect

Karine Jean-Pierre, reprezentant Casa Albă: Luăm în serios orice ameninţare legată de folosirea armelor nucleare, dar vreau să spun că nu avem niciun motiv să ne modificăm strategia sau poziţionarea, şi nu avem nicio dovadă că Rusia s-ar pregăti să folosească armele nucleare în viitorul apropiat. 

Polonia spune însă că Vladimir Putin e imprevizibil şi le cere americanilor să găzduiască arme nucleare pe teritoriul lor. Rusia este, în mod clar, cea mai puternică forţă nucleară din lume. Nu o spunem noi, ci chiar analiştii militari americani. Există două clasificări clare ale armamentului nuclear: strategic şi tactic.

Cea mai puternică armă nucleară strategică pe care o are Rusia este Submarinul Belgorod

Lansat la apă anul trecut, Belgorod cântăreşte 17 mii de tone şi are 184 de metri lungime. În interior sunt două reactoare nucleare care îi dau o putere de aproape 200 megavaţi. Belgorod e dotat cu şase torpile Poseidon. Supranumită şi arma apocalipsei, Poseidon este din titan, are 20 de metri lungime şi o putere explozivă de 100.000 de tone. Torpila poate fi lansată şi de la o mie de metri adâncime, are o viteză de 100 de kilometri pe oră şi o autonomie de 10.000 de kilometri în aer.

Ca să vă faceţi o idee de ce dezastru ar putea provoca o astfel de tiropilă - Little Boy, bomba lansată la Hiroshima din 1945, avea o putere de explozie de 15.000 de tone şi a ucis 140.000 de oameni. Little Boy face parte din categoria armelor nucleare tactice. Platformele pe care le-ar putea folosi ruşii pentru a lansa astfel de focoase sunt sistemele Kalibr, cu o rază de 2.500 de kilometri sau sistemele Iskander M, lansatoare de rază scurtă, de până în 500 de kilometri.

Armele nucleare tactice sunt bombe sau focoase cu încărcătură nucleară redusă, pot distruge o zonă de câţiva kilometri pătraţi, dar nu provoacă efecte radioactive pe scară largă şi sunt destinate, în principal, câmpului de luptă şi atacurilor precise. Cum ar fi depozite de armament sau baze militare ale inamicului. 

Până la teste nucleare, Rusia nu stă prea bine în practică

Contraofensiva urcaineană a reuşit să avanseze 16 kilometri în 4 ore prin teritoriile ocupate până ieri de ruşi în regiunea Herson, aceeaşi pe care Kremlinul a anexat-o în urmă cu nici o săptămână. Zeci de localităţi au fost eliberate spun ucrainenii.  

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt Kremlin: Anumite teritorii vor fi recuperate și vom continua să consultăm rezidenții care ar fi dornici să îmbrățișeze Rusia. 

Ţările membre ale Uniunii Europene au ajuns miercuri la un acord politic pentru a pune în aplicare al optulea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei. Pachetul include: interzicerea transportului naval al ţiţeiului rusesc către ţări terţe; extinderea interdicţiilor de import asupra mărfurilor; interdicţia de a furniza servicii de IT, inginerie şi juridice entităţilor ruse şi o extindere a interdicţiei privind exportul de tehnologie. Printre cei puşi pe lista neagră de Bruxelles se află şi Alexandr Dughin, considerat unul dintre ideologii lui regimului Putin. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Cât de puternic este submarinul rusesc Belgorod. Poate lansa torpila Poseidon, supranumită "arma apocalipsei"