Antena Meniu Search
x

Cauza morţii nepotului lui Robert De Niro a fost stabilită. O femeie a fost arestată

Cauza morţii lui Leandro De Niro Rodriguez, nepotul actorului Robert De Niro laureat al premiului Oscar, a fost stabilită, scrie CNN.

de Redactia Observator

la 10.08.2023, 08:26

Cauza decesului pentru nepotul lui Robert De Niro a fost stabilită. O femeie a fost arestată
Cauza decesului pentru nepotul lui Robert De Niro a fost stabilită. O femeie a fost arestată - Profimedia Images

Potrivit unui e-mail trimis la CNN de către biroul medicului legist din New York, moartea tânărului de 19 ani, survenită în iulie, a fost rezultatul unei combinaţii toxice de fentanil, bromazolam, alprazolam, 7-aminoclonazepam, ketamină şi cocaină. Moartea sa a fost declarată accident.

Fentanilul este extrem de mortal de unul singur, dar în rândul deceselor cauzate de droguri, este obişnuit ca oamenii să moară cu mai multe droguri în organism, inclusiv benzodiazepine şi cocaină. O femeie a fost arestată în legătură cu moartea adolescentului.

Sofia Marks a fost reţinută sub acuzaţia de vânzare de droguri unui minor, a declarat în iulie o sursă din cadrul forţelor de ordine pentru CNN. Marks nu a fost acuzată de crimă, a precizat sursa atunci.

Actriţa Drena De Niro, fiica lui Robert De Niro, a scris despre pierderea fiului ei într-o postare pe Instagram atunci când s-a întâmplat.

Pe acelaşi subiect

"Tu ai fost bucuria mea, inima mea"

„Tu ai fost bucuria mea, inima mea şi tot ce a fost vreodată pur şi real în viaţa mea”, scria ea. „Nu ştiu cum să trăiesc fără tine, dar voi încerca să merg mai departe şi să răspândesc dragostea şi lumina pe care m-ai făcut să le simt atât de mult prin faptul că am ajuns să fiu mama ta. Ai fost atât de profund iubit şi apreciat şi mi-aş fi dorit ca doar această iubire să te fi salvat”. 

Ea l-a etichetat în postare pe tatăl fiului ei, artistul Carlos Rodriguez, care îşi spune Carlos Mare. Drena De Niro a comentat ulterior când cineva a întrebat-o pe reţelele de socializare cum a murit fiul ei.

„Cineva i-a vândut pastile cu fentanil, despre care ştia că sunt cu fentanil, dar totuşi i le-a vândut, aşa că pentru toţi aceşti oameni care încă vând şi cumpără acest rahat, fiul meu s-a dus pentru totdeauna”, a scris ea ca răspuns.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

Observator » Stiri externe » Cauza morţii nepotului lui Robert De Niro a fost stabilită. O femeie a fost arestată