Galerie foto "Ce oroare! Păcat de copii, și de mamă". Victoria a fost ucisă în timp ce împărțea ajutoare oamenilor, în Herson. Doi frați vor crește fără mama lor
Războiul declanșat de armata lui Vladimir Putin în Ucraina a intrat în ziua 303. Rușii continuă să omoare civili nevinovaţi, să pună la pământ case și să distrugă familii. Victoria avea doar 39 de ani și era voluntară a Crucii Roșii. A sfârșit brusc și brutal, ucisă de un fragment dintr-o rachetă, în timp ce distribuia ajutoare locuitorilor din Herson.
Victoria a lăsat doi copii - Olena, în vârstă de 17 ani, și Sasha, de doar 12 ani.
Joi, 15 decembrie, la Herson, un fragment dintr-o rachetă a ucis-o pe loc. Distribuia ajutor umanitar locuitorilor orașului, când au început bombardamentele. "Nu eram acolo în acel moment, țineam cursuri cu un alt grup de voluntari, în alt loc. Dar m-au sunat și mi-au spus că avem o victimă. Am întrebat doar: Cine? Ei au spus: Vica", mărturisește cu amărăciune Mykola Taranenko, șeful echipei din care făcea parte și Victoria.
Obuzul a explodat destul de departe de locul unde lucra tânăra de 39 de ani. Dar fragmentele au zburat peste, iar unul a lovit-o în zona capului. A murit pe loc.
Pentru Victoria nu s-a mai putut face nimic. "Când am îngropat-o, i-am luat hainele și i-am găsit un alt fragment metalic în jachetă", suspină Taranenko.
- Vladimir Putin a folosit pentru prima dată cuvântul ''război'' pentru a face referire la invazia din Ucraina. Val...
- Zelenski s-a întâlnit cu președintele Poloniei la revenirea din SUA: "Ne pregătim, ne întărim forţele comune"
- Lăsați fără curent și căldură, ucrainenii se otrăvesc pe capete cu monoxid de carbon: "370 de cazuri doar...
Un bărbat care stătea la coadă, pentru a primi ajutoare, a murit și el, iar mulți alții au fost răniți.
Victoriei îi plăcea să lucreze cu copiii
Despre Victoria, cei care au cunoscut-o spun că era o persoană solară, sensibilă și extrem de talentată. "O cunoșteam de 16 ani. Eram angajați în producția de suveniruri. Vika picta și făcea schițe. Când a început invazia, am chemat-o la Crucea Roșie, așa că a devenit voluntară", spune comandantul echipei.
Pe lângă ajutorul dat oamenilor, femeia a lucrat și cu copii ce suferă de autism. "Avem un astfel de centru de reabilitare, am fost acolo cu ea. A ținut ateliere cu copiii, a inventat sarcini interesante pentru ei. Micuții au plucut-o foarte mult, o așteptau să vină la ei", spune Larisa Marchenko, șefa organizației regionale a Crucii Roșii.
Cei doi copii ai tinerei, Olena și Sasha, vor locui cu bunica lor, mama Victoriei. Dar, deocamdată, sunt în centrul Crucii Roșii.
"În perioada ocupației, munca voluntarilor era foarte periculoasă, te duci la serviciu și nu știi dacă te mai întorci. După ce Hersonul a fost eliberat, armata rusă a început să bombardeze orașul. Pentru că era periculos să rămână acasă, Vica și copiii ei s-au mutat la sediul Crucii Roșii, am organizat un adăpost antibombe în subsol și locuiau acolo. Acolo sunt acum și Sasha și Olena. Fata este și ea voluntară, ajută la bucătărie, pregătește mâncare pentru voluntari", spune Mykola.
Crucea Roșie din Ucraina deplânge moartea Victoriei
Moartea Victoriei a fost anunțată și pe pagina de Facebook a Crucii Roșii din Ucraina. Alături de mesaj, au fost publicate și imagini de la locul tragediei. "Astăzi, în timpul bombardamentului din Herson, a murit un voluntar al Echipei de Urgență a Crucii Roșii din Ucraina. Racheta a lovit vecinătatea Organizației Regionale, unde în prezent se acordă ajutor umanitar. O tânără de 39 de ani, voluntar al Crucii Roșii, a murit pe loc. Era mama a doi copii. De asemena, un bărbat de 70 de ani, care primea asistență umanitară, a fost ucis și el pe loc. Alte persoane au fost rănite. Crucea Roșie din Ucraina transmite condoleanțe familiilor îndoliate".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰