Observator » Ştiri externe » Ce scrie presa internațională despre blocajul politic de aproape 50 de zile din România

Ce scrie presa internațională despre blocajul politic de aproape 50 de zile din România

Ce scrie presa internațională despre blocajul politic de aproape 50 de zile din România - Shutterstock
Redactia Observator | Timp citire: 3 minute
Publicat la 23.06.2026, 07:48 | Modificat la 23.06.2026, 07:54

România rămâne fără un nou prim-ministru după eşecul de luni seară al liberalului Adrian Veştea de a fi ales de către Parlament, la aproape două luni de la demiterea lui Ilie Bolojan, scrie AFP.

Veştea, desemnat la jumătatea lunii iunie de către preşedintele Nicuşor Dan pentru a forma noul guvern, avea nevoie de 233 de voturi favorabile din 464, dar a obţinut doar 189, o parte dintre aleşi, inclusiv cei ai partidului de extremă dreapta AUR, părăsind sala de şedinţe înaintea începerii votului. 

"Am conştiinţa împăcată, mi-am făcut datoria", a declarat Veştea presei după vot, denunţând atitudinea AUR, care are 90 de aleşi. "47 de zile fără guvern ne costă deja prea mult: fonduri europene, încredere, timp pe care nu-l mai recuperăm. Rămân convins că responsabilitatea trebuie să bată orice calcul politic", a scris el ulterior pe Facebook.

Ce scrie presa internaţională

Articolul continuă după reclamă

Criza politică din România, ţară membră a Uniunii Europene şi a NATO, a început în aprilie trecut, când social-democraţii au părăsit coaliţia formată cu un an în urmă cu conservatorii, liberalii şi minoritatea maghiară, şi s-a agravat odată cu moţiunea de cenzură prezentată în luna următoare, notează EFE.

Preşedintele centrist Nicuşor Dan trebuie acum să nominalizeze un alt prim-ministru, care va avea la dispoziţie 10 zile pentru a forma un cabinet şi a solicita aprobarea Parlamentului. Conform legislaţiei române, preşedintele poate dizolva Parlamentul şi convoca alegeri anticipate dacă doi prim-miniştri desemnaţi nu reuşesc să obţină sprijinul Legislativului în termen de 60 de zile, subliniază Reuters.

Următoarele alegeri parlamentare din România sunt programate în 2028, iar această ţară din UE nu a organizat niciodată alegeri anticipate. Întrucât Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), partidul de opoziţie de extremă dreapta, conduce sondajele de opinie, analiştii se aşteaptă în general ca Parlamentul să susţină următorul candidat al preşedintelui.

Potrivit analistului Remus Ioan Ştefureac, fondatorul INSCOP Research, unul dintre principalele institute de sondare din România, "a doua respingere a unui guvern propus ar declanşa Ťopţiunea nuclearăť a alegerilor anticipate", ceea ce ar fi "o catastrofă pentru ţară, pentru economie, pentru firme şi pentru veniturile oamenilor", a declarat el într-o postare pe Facebook luni, citat de AFP. "Niciun partid, cu excepţia AUR, nu ar fi avantajat de anticipate", a adăugat el.

Pe acelaşi subiect

Având în vedere fragmentarea parlamentului şi refuzul liberalilor de a forma o altă coaliţie cu social-democraţii, un guvern minoritar PNL-USR-UDMR este cel mai probabil scenariu, au declarat parlamentari din mai multe partide, scrie EFE.

"Cabinetele minoritare au dificultăţi în a guverna, dar oricare dintre versiuni ar fi cel puţin transparentă din punct de vedere democratic", a declarat Sergiu Miscoiu, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Babeş-Bolyai, citat de Reuters