Cea mai mare furtună de iarnă din ultimii ani lovește SUA şi Canada. Milioane de oameni, în alertă
Milioane de americani se pregătesc pentru o furtună hibernală de amploare, considerată una dintre cele mai puternice din ultimii ani, care ar putea afecta peste o treime din populația Statelor Unite. Autoritățile meteorologice avertizează asupra ninsorilor abundente, vântului puternic și condițiilor periculoase de trafic, în timp ce mai multe state au activat măsuri de urgență pentru a limita efectele fenomenului extrem.
Peste 120 de milioane de americani - sau peste o treime din întreaga populație - ar putea fi afectați în acest weekend, potrivit ABC News. Furtuna ar putea cuprinde o întindere de peste 3.000 de kilometri de pe teritoriul țării, a relatat The Washington Post, potrivit Agerpres.
Sunt prognozate furtuni și zăpadă în statele din sud, în zone din Midwest și de pe Coasta de Est, unde furtuna este așteptată să lovească duminică, inclusiv în zona metropolitană New York și a capitalei Statelor Unite, Washington.
Serviciul național de meteorologie din Statele Unite a avertizat joi în legătură cu drumuri acoperite de polei și condiții periculoase de călătorie. Combinația ninsoare și vânt ar putea reduce drastic vizibilitatea pe șosele, a mai spus instituția. Există de asemenea riscul prăbușirii unor arbori și a declanșării unor pene de curent.
Meteorologii au avertizat în legătură cu pericolul hipotermiei și al degerăturilor, recomandându-le rezidenților să-și protejeze animalele de companie împotriva frigului. Vânturile puternice vor face ca temperaturile să fie percepute ca fiind încă și mai scăzute, a adăugat agenția.
În statul sudic Texas a fost activat sistemul de management pentru situații de urgență care să poată răspunde astfel incidentelor, a anunțat guvernatorul Greg Abbott. Acest demers furnizează o monitorizare sporită a alimentării cu energie electrică, precum și asistență privind degajarea șoselelor în cazul unei situații de urgență.
Ce este şi cum se manifestă vortexul polar
Vortexul polar este o masă de aer rece care circulă în sens invers acelor de ceas la altitudine mare deasupra Arcticii, în stratosferă, la aproximativ 10-50 de kilometri deasupra suprafeţei terestre. În timpul unei ierni obişnuite, acesta formează un sistem relativ compact şi circular care ajută la blocarea aerului cel mai rece la nivelul Polului Nord, transmite News.ro.
"De obicei, vortexul se roteşte liniştit, fără a avea un efect semnificativ asupra vremii noastre, dar uneori se deplasează sau se întinde spre sud, deasupra Americii de Nord, aducând cu sine frigul", a explicat pentru AFP Jennifer Francis, cercetătoare la Woodwell Climate Research Center.
Uneori, se formează valuri atmosferice mari mai aproape de sol, care destabilizează vortexul polar propagându-se în sus. În loc să se descompună complet - ca în cazul episoadelor spectaculoase numite "încălzire stratosferică bruscă” - vortexul se poate întinde, luând o formă mai ovală.
"Imaginaţi-vă un elastic pe care îl trageţi. Acest lucru permite aerului rece să se extindă mult mai spre sud, cum s-a întâmplat săptămâna aceasta în Statele Unite", spune Judah Cohen, climatolog la Massachusetts Institute of Technology (MIT).
Jason Furtado, meteorolog la Universitatea din Oklahoma, spune că aceste evenimente durează ceva mai puţin decât colapsurile complete ale vortexului, dar "pot fi la fel de intense, chiar mai intense", în special pentru America de Nord. Cercetări recente efectuate de Judah Cohen au arătat că acest tip de fenomen, atunci când vortexul polar se întinde spre sud, se traduce mai des prin episoade de frig extrem şi ninsori abundente în estul Statelor Unite decât alte tipuri de perturbări ale vortexului.
Există un larg consens – reflectat în lucrările Grupului interguvernamental de experţi privind schimbările climatice (IPCC) – potrivit căruia Arctica se încălzeşte mult mai rapid decât media mondială, din cauza unui fenomen de "amplificare".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰