Cea mai reuşită sosie a scriitorului Ernest Hemingway
Un concurs de sosii din Statele Unite a adunat la un loc cei mai simpatici bătrânei. Toţi cu barbă albă, dar teribil de carismatici.
Un concurs de sosii din Statele Unite a adunat la un loc cei mai simpatici bătrânei. Toţi cu barbă albă, dar teribil de carismatici. Pentru că nu suntem în luna decembrie, nu vorbim de Moşi Crăciuni.
Zeci de bărbaţi cu barbă albă, tichie roşie pe cap şi plini de energie au defilat, mândri, pe străzile din Key West, Florida. Nu e nici pe departe o adunare a Moş Crăciunilor, aşa cum aţi avea tentaţia să credeţi.
Este însă o adunare a sosiilor celebrului scriitor american Ernest Hemingway. 130 de americani s-au îmbrăcat exact ca pe vremea lui Hemingway şi s-au întrecut în bărbi, postură şi talent. Fiecare cu talentul lui. Unii au cântat la instrumente, alţii au spus glume pe podium.
Câştigătorul concursului a fost un bărbat de 68 de ani, de profesie restaurator. Juriul a decis că el seamănă cel mai bine cu scriitorul. Concursul a avut loc exact în oraşul în care Ernest Hemingway a scris, în anii '30, unele din cărţile care l-au făcut celebru.
Iar ceremonia de premiere a marelui câştigător a avut loc într-un local frecventat pe vremuri de scriitor. Ernest Hemingway a fost romancier, nuvelist, prozator şi reporter de război.
A fost laureat al Premiului Pulitzer în 1953 dar şi laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1954. "Bătrânul şi marea", "Adio Arme" şi "Pentru cine bat clopotele" sunt cele mai cunoscute romane ale sale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰