Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cea mai ridicată temperatură din istorie în Grecia: 46,3 grade în Makrakomi. Grecii avertizați să reducă consumul de curent

Valul de caniculă care coace sud-estul Europei a alimentat incendiile mortale din Turcia și a amenință rețeaua electrică națională din Grecia, în timp ce autoritățile s-au grăbi să asigure resursele necesare pentru a face față situației de urgență, relatează AP.

de Redactia Observator

la 03.08.2021 , 20:41

Valul de căldură care a cuprins Grecia încă de săptămâna trecută a doborât luni după-amiaza recordul pentru cea mai ridicată temperatură din țară de când se fac măsurători, potrivit greekreporter. Orașul Makrakomi din sudul țării a fost luni nu doar cel mai fierbinte loc din Grecia, ci și de pe întregul continentul european. Stația meteorologică a Observatorului Național din Atena care este staționată aici a înregistrat 46,3 grade Celsius. Această temperatură este oficial cea mai ridicată înregistrată vreodată în Grecia.

Luni s-au înregistrat temperaturi extrem de ridicate pe tot teritoriul grecesc, orașul Dendra, la nord-vest de Larissa din Tesalia, atingând 45 de grade Celsius. Orașele Teba, Sparta și Larissa au înregistrat, de asemenea, luni temperaturi peste 44 de grade Celsius. Potrivit lui Giannis Kallianos, deputat și meteorolog pentru postul de televiziune MEGA, Grecia a înregistrat luni cele mai mari cinci temperaturi din Europa. Și azi temperatura a urcat la 46 de grade în Pyrgela, iar în Varympompi, Attica, au izbucnit incendii de vegetație. 

Un nou incendiu de pădure a izbucnit marţi la poalele Muntelui Parnita, la 30 de kilometri nord de Atena, după ce 3.000 de hectare au fost devastate în weekend, iar autorităţile au închis, din precauţie, o parte a autorstrăzii care asigură o legătură între capitala greacă, sudul şi nordul ţării. Protecţia Civilă greacă le-a trimis mesaje locuitorilor localităţii Varympompi, situată pe Muntele Parnita, prin care-i îndeamnă la vigilenţă. Potrivit presei, zeci de copii au fost evacuaţi dintr-o tabără vecină, ca măsură de precauţie.În zona Varympompi, care se află în apropiere de fostul palat regal Tatoi, se află de asemenea un centru ecvestru, mănăstiri şi fabrici. În total, 104 pompieri, 35 de vehcule de pompieri, cinci elicoptere şi patru bombardiere cu apă au fost mobilizate la Varympompi, anună pompierii greci.

Articolul continuă după reclamă

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Grecia închide siturile arheologice din cauza caniculei

Siturile arheologice în aer liber din Grecia vor rămâne închise între orele 12:00 și 17:00 de marți până joi, 3-5 august, din cauza temperaturilor ridicate preconizate în această săptămână, a anunțat luni Ministerul Culturii și Sportului din țară. Ministerul a declarat că decizia a fost luată pentru siguranța vizitatorilor.

A fost doborât recordul de consumul de energie electrică în Grecia

Autoritățile elene se tem de riscul întreruperilor de curent din cauza consumului excesiv. Oficialii au îndeamnat publicul să restricționeze utilizarea aparatelor electrice la orele de vârf, de la 13:00 până la 15:00 și 18:00 până la 22:00, ora locală. „Condițiile în care se află sistemul electric sunt fără precedent, deoarece consumul în zilele următoare este de așteptat să atingă nivelurile maxime din cauza temperaturilor foarte ridicate. Din acest motiv, coordonarea diferiților producători de energie electrică la cel mai înalt nivel este esențială pentru a asigura furnizarea neîntreruptă a curentului în timpul fenomenului extrem ”, a declarat Ministerul Greciei pentru Energie.

Luni a fost doborât recordul de consumul de energie electrică, peste 11.000 de megawați simultan în toată țara. Autoritățile din Grecia își fac griji că acest record ar putea fi doborât din nou în cursul acestei săptămâni, deoarece se așteaptă ca temperaturile să rămână foarte ridicate în toată țara cel puțin până joi.

Premierul Greciei a cerut oamenilor să evite folosirea cuptoarelor și a mașinilor de spălat în timpul zilei

Într-o vizită la operatorul rețelei electrice, prim-ministrul elen Kyriakos Mitsotakis a cerut publicului să evite utilizarea în timpul zilei a cuptoarelor, a mașinilor de spălat și a altor aparate care necesită energie pentru a reduce riscul de întrerupere a curentului. El a descris condițiile meteorologice din Grecia ca fiind cel mai sever val de căldură din 1987 încoace.

A fost anul în care s-a născut Ioanna Vergou, viceprimar al orașului Skydra din nordul Greciei. Orașul de 5.500 de locuitori a fost printre cele mai fierbinți puncte din țară.  „Mulți oameni de aici au comparat valul de căldură cu ceea ce s-a întâmplat în 1987”, a spus ea. „Dar sperăm că va fi mai ușor de această dată. Așteptăm cu toții doar să treacă. ”

Turcia se luptă de 6 zile cu incendiile

Canicula din Grecia, dar și din țările din apropiere va continua în restul săptămânii. Turcia care se luptă de 6 zile cu incendiile mortale a extins apelul pentru ajutor internațional și i s-au promis bombardiere de apă din partea Uniunii Europene. Incendiile au cauzat moartea a opt persoane în ultimele zile. Ajutorul pentru localnicii din zonele devastate de incendiile din Turcia s-a lăsat așteptat. În satul Bozalan, o localnică Esra Sanli a privit focul neputincioasă. „Arde. Evident, arde. Nu există avion, nu există elicopter, nu există drumuri de acces ”, a spus ea, plângând. „Cum va fi stins? Cum?"

Explicații pentru valul de caniculă care a pârjolit sudul Europei

În Grecia, a fost declarată stare de urgență în zonele afectate de incendiu de pe insula Rhodos, care este aproape de coasta turcească. Muncitorilor care suferă de diverse afecțiuni li s-a permis să-și ia liber, în timp ce centralele grecești pe cărbune care trebuie retrase au fost readuse în funcțiune pentru a susține rețeaua națională, sub presiune din cauza utilizării pe scară largă a aerului condiționat. Și în Macedonia de Nord muncitorilor cu probleme de sănătate sau femeilor gravide li s-a transmis să rămână acasă.

Dann Mitchell, profesor de știință climatică la Universitatea din Bristol, a declarat că valul de căldură din sud-estul Europei „nu este deloc neașteptat și este foarte probabil sporit din cauza schimbărilor climatice provocate de om”. "Numărul evenimentelor de căldură extremă din întreaga lume crește de la an la an, primii 10 ani cei mai fierbinți înregistrându-se din 2005," a declarat Mitchell pentru Associated Press. Anul acesta, am văzut o serie de evenimente semnificative, inclusiv un val de căldură deosebit de dramatic în vestul Canadei și SUA, care a fost extrem chiar și pentru nivelurile actuale ale schimbărilor climatice", a spus Mitchell. „Aceste evenimente surprinzătoare s-au întâmplat întotdeauna, dar acum au la bază un climat mai fierbinte, deci sunt și mai mortale”.

Italia și Croația se luptă și cu furtuni și cu incendii

În timp ce valul de canicula se îndreptă spre sud, Italia și Croația se confruntau atât cu furtuni, cât și cu incendii. O tornadă produsă în Istria, pe coasta adriatică de nord a Croației, a răsturnat copaci care au distrus mai multe mașini. Cu câteva ore înainte un incendiu major a izbucnit în afara stațiunii Trogir, amenințând casele și sursa de electricitate locală.

O pădure de pin distrusă complet în Pescara. Primar: Îți vine să plângi când te uiți

Aproximativ 30 de persoane au fost tratate pentru intoxicații cu fum în orașul italian, Pescara, după ce flăcările au distrus o pădure de pin din apropiere. Turiștii  au fost salvați pe mare duminică din acest incendiu. „Această zonă de pădure de pini este o rezervație naturală și este complet distrusă. Îți vine să plângi când te uiți. Daunele aduse mediului sunt incalculabile. Aceasta este inima orașului, plămânul său verde și astăzi este distrusă”, a spus primarul din Pescara, Carlo Masci.

În Cipru, sunt condiții ”ca pe timp de război”

Cipru, care s-a luptat cu un incendiu major luna trecută, a păstrat bombardiere cu apă în patrulare pentru a răspunde la incendii pe măsură ce izbucneau. „Dacă nu reacționați imediat cu un răspuns masiv la orice focar, lucrurile se pot complica rapid”, a declarat șeful serviciului forestier Charalambos Alexandrou. „Condițiile sunt ca pe timp de război.”

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Cea mai ridicată temperatură din istorie în Grecia: 46,3 grade în Makrakomi. Grecii avertizați să reducă consumul de curent