Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cel puţin 15 oameni au murit după ce o barcă cu motor s-a lovit de o navă a Pazei de Coastă din Grecia

O barcă cu motor s-a ciocnit de o navă a Pazei de Coastă din Grecia. Accidentul s-a produs în apropierea unei insule. Cel puțin 15 oameni au murit, iar în zonă se desfășoară o amplă operațiune de salvare și căutare.

de Redactia Observator

la 04.02.2026 , 09:01

Cel puţin 15 oameni au murit după ce o barcă cu motor s-a lovit de o navă a Pazei de Coastă din Grecia Cel puţin 15 oameni au murit după ce o barcă cu motor s-a lovit de o navă a Pazei de Coastă din Grecia - Profimedia / imagine ilustrativă

O barcă cu motor care transporta imigranți s-a ciocnit de o navă a Pazei de Coastă din Grecia, transmite Mediafax care citează Sky News. Accidentul s-a produs în apropierea insulei Chios din estul Mării Egee. Cel puțin 15 persoane au murit, au declarat autoritățile elene. 14 cadavre, 11 bărbați și trei femei, au fost recuperate din mare, în timp ce o femeie a murit la spital, au transmis reprezentanții Pazei de Coastă.

În zonă este în desfășurare o operațiune de căutare și salvare, care implică ambarcațiuni de patrulare, scafandri și un elicopter.

25 de migranți, inclusiv 11 copii, au fost salvați și duși la un spital din Chios. La spital au ajuns și doi ofițeri de la Pază de Coastă răniți în timpul coliziunii.

Articolul continuă după reclamă

Nu se știe câți oameni se aflau în barca cu motor, dar autoritățile din zonă s-au pregătit pentru un număr mare de victime.

Accidentele în care sunt implicate ambarcațiuni cu imigranți sunt frecvente în Marea Mediterană, inclusiv în Grecia. În urmă cu mai puțin de trei ani, sute de oameni ar fi murit după ce o navă care transporta imigranți din Africa și Orientul Mijlociu s-a scufundat în largul coastelor Greciei.

Oficialii greci au spus atunci că nava s-a răsturnat la aproximativ 50 de mile de orașul de coastă Pylos.

Potrivit agenției pentru migrație a ONU, peste 33.000 de imigranți au murit sau au dispărut în Marea Mediterană între 2014 și sfârșitul anului 2025. Acesta este cel mai periculos coridor de migrație din lume.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Reparaţi sau înlocuiţi electrocasnicele care se strică?
Observator » Ştiri externe » Cel puţin 15 oameni au murit după ce o barcă cu motor s-a lovit de o navă a Pazei de Coastă din Grecia