Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Zeci de morți și sute de răniți în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6,2 în insula Sulawesi din Indonezia

Peste 64 de persoane au murit vineri, într-un cutremur puternic pe Insula Sulawesi, în Indonezia, au anunţat autorităţile, iar salvatori căutau între dărâmăturile mai multor imobile surpate, inclusiv ale unui spital, în speranţa de a găsi supravieţuitori, relatează AFP.

de Iulia Iancu

la 15.01.2021 , 18:34

  • După tragedia aviatică, Indonezia a fost lovită de un cutremur devastator
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Cutremurul de magnitudinea 6,2 a avut loc în noaptea de joi spre vineri, s-a soldat cu sute de răniţi şi a provocat panică în rândul locuitorilor din estul Insulei Sulawesi, afectaţi în 2018 de un dezastru major.

”Potrivit ultimelor informaţii erau 26 de morţi în oraşul Mamuju”, a anunţat Ali Rahman, directorul agenţiei locale de gestionarea catastrofelor. ”Acest număr ar putea creşte (...), Mulţi morţi sunt îngripaţi de dărâmături”.

Alte opt persoane au murit la Majene, altă localitate situată în regiunea Mamuju, a anunţat alt oficial local din cadrul agenţiei.

Articolul continuă după reclamă

La Mamuju - cel mai afectat oraş din regiune -, salvatori căutau peste zece pacienţi şi membri ai personalului medical daţi dispăruţi între dărmâturile unui spital.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

El a estimat numărul persoanelor prinse între dărâmături la 10-20, fără să poată confirma dacă erau în viaţă, scrie News.ro.

Amploarea pagubelor în capitala provincială cu aproximativ 110.000 de locuitori nu era cunoscută imediat.

Cutremurul de magnitudinea 6,2, potrivit Institului american de geofizică USGS, a avut loc vineri, la ora locală 2.18 (joi, 21.18, ora României).

Epicentrul seismului a fost localizat la 36 de kilometri sud de Mamuju, la o adâncime de 18 kilometri, a precizat USGS.

Imagini din regiune surprind locuitori fugind pe motocicletă şi cu maşini, printre acoperişuri de tablă surpate şi imobile avariate.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Riscul unor replici

Agenţia meteorologică şi de geofizică a avertizat cu privire la posibilittatea unor noi cutremure şi le-a cerut locuitorilor să evite malul mării, din cauza riscului unui tsunami.

”Replici ar putea să fie la fel de puternice ca în această dimineaţă”, a anunţat directorul agenţiei, Dwikorita Karnawati.

Joi, un cutremur de magnitudinea 5,8 a fost resimţit în regiune, fără să facă pagube importante.

Alunecări de teren au urmat sesimului, întrerupând accesul la unul dintre principalele drumuri din provincie, iar aeroportul local din Mamuju a fost, de asemenea, avariat.

Arhipelagul indonezian se află pe Centura de Foc a Pacificului, o zonă cu o puternică activitate seismică.

Regiunea Palu, pe Insula Sulawesi, a fost afectată, în septembrie 2018, de un cutremur foarte puternic, de magnitudinea 7,5, urmat de un tsunami devastator.

Această catastrofă s-a soldat cu 4.300 de morţi şi cel puţin 170.000 de deplasaţi.

Alt seism devastator, de magnitudinea 9,1, a avut loc în largul coastei Insulei Sumatra în 2004 şi a antrenat un tsunami care a ucis 220.000 de oameni în regiune, dintre care aproximativ 170.000 în Indonezia.

Iulia Iancu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Zeci de morți și sute de răniți în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6,2 în insula Sulawesi din Indonezia