China a reclasificat câinii drept animale de companie
China a elaborat un proiect de lege pentru a considera câinii ca animale de companie, și nu doar animale. Ministerul Agriculturii chinez a precizat că măsura a fost luată în parte ca un răspuns la izbucnirea focarului de coronavirus, iar organizațiile de protecție a animalelor consideră măsura ca o decizie istorică a Chinei.

"În ceea ce privește câinii, împreună cu progresul civilizației umane și având în vedere preocuparea publică și dedicație pentru protecția animalelor, câinii au fost "reîncadrați" să devină animale de companie. La nivel internațional nu sunt considerați doar animale, astfel că nu vor mai fi reglementați astfel nici în China", se arată într-o declarație a autorităților, citată de Reuters.
Se crede că noul coronavirus era purtat de Liliacul Potcoavă și ar fi putut fi transmis la om de către specii intermediare vândute pe piețele din orașul Wuhan, unde a fost identificat pentru prima dată agentul patogen.
Ulterior, China a interzis reproducerea, comercializarea și consumul de animale sălbatice și a revocat toate licențele existente. De asemenea, a promis să revizuiască legislația pentru a face interdicția permanentă.
Proiectul publicat miercuri, care a fost deschis publicului spre consultare, a listat 18 specii de animale tradiționale - inclusiv bovine, porci, păsări de curte și cămile. De asemenea, a adăugat 13 specii „speciale”, care ar fi, de asemenea, scutite de restricțiile de comercializare a animalelor sălbatice, inclusiv renii, alpaca, fazanii, struții și vulpile.
Consumul de câini a devenit din ce în ce mai nepopular în China, iar orașul din sudul Shenzhen a devenit primul care l-a interzis luna trecută.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰