Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cipru a intrat în alertă, după atacul cu dronă asupra unei baze militare. Mesajul preşedintelui cipriot

Cipru a pus autoritățile în alertă, închizând școlile și evacuând oamenii acolo unde a fost necesar, după ce a fost implicat în conflictul din Orientul Mijlociu în urma unui atac cu drone asupra RAF Akrotiri, o bază britanică de pe insulă.

de Simona Moloiu

la 02.03.2026 , 10:38

Cipru a intrat în alertă, după atacul cu dronă asupra unei baze militare. Mesajul preşedintelui cipriot Cipru a intrat în alertă, după atacul cu dronă asupra unei baze militare. Mesajul preşedintelui cipriot - Profimedia

Într-un discurs adresat națiunii, președintele Nikos Christodoulides a declarat că securitatea țării sale este preocuparea principală a guvernului.

"Ne aflăm într-o regiune cu o instabilitate geopolitică deosebită, cu multe provocări și probleme, care trece în prezent printr-o criză fără precedent. Facem ceea ce trebuie făcut, având siguranța țării noastre și a cetățenilor noștri ca principală preocupare", a transmis preşedintele cipriot.

De asemenea, administraţia bazelor britanice din Cipru a transmis un mesaj prin care informează locuitorii că sunt sprijiniţi în eforturile lor de a părăsi zona, dacă intenţionează.

Articolul continuă după reclamă

"Bazele britanice, Republica Cipru și liderii locali colaborează pentru a sprijini orice locuitor din Akrotiri care dorește să se părăsească temporar locaţia. Orice locuitor care necesită sprijin ar trebui să raporteze în primul rând KEN Limassol. Nicio altă comunitate nu este afectată", a transmis administraţia.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Baza militară britanică RAF Akrotiri din Cipru a fost lovită de o dronă suspectă luni, la miezul nopții, a confirmat Ministerul britanic al Apărării. Autoritățile britanice au transmis că nu există victime.

"Forțele noastre armate răspund la un presupus atac cu dronă asupra RAF Akrotiri. Nivelul de protecție al trupelor noastre din regiune este la cel mai înalt grad, iar baza a reacționat pentru a-și apăra personalul. Situația este în desfășurare și vom furniza informații suplimentare în timp util", a declarat luni un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, conform BBC.

Guvernul cipriot a confirmat că este vorba despre "o dronă fără pilot care a provocat daune minore".

În ultimele zile, Marea Britanie a trimis întăriri în Cipru: sisteme anti-dronă (echipamente care detectează și neutralizează aparatele fără pilot), avioane F-35 și radare suplimentare. Ministerul Apărării a subliniat că aceste măsuri sunt "strict defensive", adică menite doar să protejeze baza și personalul militar.

Simona Moloiu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aveţi cunoştinţe blocate în zonele afectate de război?
Observator » Ştiri externe » Cipru a intrat în alertă, după atacul cu dronă asupra unei baze militare. Mesajul preşedintelui cipriot