Consiliul Europei îi cere explicații Ungariei în cazul crizei refugiaţilor
Consiliul Europei a anunțat marți că îi va solicita premierului ungar Viktor Orban explicații cu privire la noua legislație adoptată de Ungaria pentru a limita fluxul de migranți
![](https://img.observatornews.ro/0/2015/9/15/161530/1442339649481561da.webp?w=430&f=2&v=2)
Consiliul Europei a anunțat marți că îi va solicita premierului ungar Viktor Orban explicații cu privire la noua legislație adoptată de Ungaria pentru a limita fluxul de migranți
''Intenționez să îi scriu premierului Orban pentru a cere versiunea finală a textelor de lege adoptate în contextul crizei migrației'', pentru a verifica dacă aceste dispoziții sunt compatibile cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a anunțat într-un comunicat secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjoern Jagland.
Acesta s-a declarat în special ''preocupat'' de reformele ce permit guvernului de la Budapesta să declare stare de urgență din cauza imigrației masive.
Ungaria a adoptat noi măsuri pentru a limita fluxul de migranți, închizând marți întreaga sa frontieră cu Serbia. Conform noii legislații intrate în vigoare marți, la ora 00.00, orice trecere a gardului de sârmă ghimpată ridicat de-a lungul celor 175 de kilometri ai frontierei cu Serbia este pasibilă de pedepse de 3 ani de închisoare. De asemenea, Ungaria a decis să înceapă pregătirile în teren pentru extinderea la granița cu România a gardului pe care îl construiește la frontiera cu Serbia, pentru a face față unei eventuale schimbări a rutei folosite de migranți.
''Voi cere garanții ca, în cazul declarării 'stării de criză', Ungaria să rămână atașată respectării obligațiilor care îi revin în virtutea Convenției Europene a Drepturilor Omului'', a adăugat Jagland.
Consiliul Europei are 47 de state membre, dintre care cele 28 de state ale Uniunii Europene, dar și Turcia și Rusia.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰