Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Creşte vârsta de pensionare la 64 de ani, în Franţa. Consiliul Constituţional a aprobat legea promovată de Emmanuel Macron

Emmanuel Macron câştigă prima bătălie în războiul cu protestatarii. Judecătorii Consiliului Constituţional au aprobat articolul de lege care prevede creşterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani. Au respins însă alte şase articole din reforma pensiilor, dar şi o cerere de referendum depusă de stânga din Franţa. Chiar şi aşa, sindicatele anunţă că nu vor renunţa la proteste. 

de Redactia Observator

la 14.04.2023 , 20:17

Emmanuel Macron şi-a văzut de agenda normală, chiar dacă întrega ţară aştepta decizia Curţii. Avea programată o vizită la Notre Dame, cu o zi înainte de împlinirea a patru ani de la incendiul care a devastat catedrala. Au fost luate măsuri de securitate speciale, au fost evacuaţi protestatarii şi turiştii din zonă.

Sindicaliştii au găsit însă metode de a-i arăta preşedintelui că nu renunţă la proteste. Au făcut o minimanifestaţie pe un şlep care plutea pe Sena în zona catedralei, iar un camion cu un banner care îi cerea demisia lui Emmanuel Macron a circulat pe străzile din apropiere. Liderul de la Elysee a avut un singur mesaj: nu renunţă la reforma pensiilor, dar invită sindicatele marţi la negocieri

Emmanuel Macron, preşedinte Franţa: Baftă! Nu renunţăm la nimic în următoarele luni. Bravo!

Vezi și

Macron invită sindicatele la negocieri

Pe acelaşi subiect

În jur de 40.000 de oameni au ieşit azi în stradă. La Rouen, au blocat încă de dimineaţă intrarea în oraş. Au protestat şi la Strasborug. Iar la Paris, în jur de 1000 de studenţi au plecat din gara Saint Lazare către primărie, unde s-au unit cu sindicaliştii. Zona Curţii Constituţionale, ai cărei membri au deliberat toată ziua, a fost blocată, nu a fost permisă nicio adunare

Sindicalist: Macron nu poate să meargă nicăieri. Aţi văzut? A trebuit să golească trotuarul de la Notre Dame. Aţi văzut cum a fost la Curtea Constituţională? Plin de forţe de ordine, de trupe speciale. Le e frică şi de umbra lor.

14 proteste naţionale au fost organizate în Franţa din ianuarie, când guvernul Borne şi-a asumat legea fără să o treacă prin Parlament, şi până acum. Sindicatele vor să continue manifestaţiile cu un protest naţional de amploare, pe 1 mai.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri externe » Creşte vârsta de pensionare la 64 de ani, în Franţa. Consiliul Constituţional a aprobat legea promovată de Emmanuel Macron