Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Criză politică în Marea Britanie. Premierul conservator Rishi Sunak a convocat alegeri pe 4 iulie, deși laburiștii conduc în sondaje

Criză politică în Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak a convocat alegeri legislative pe 4 iulie, mai devreme decât oricine s-ar fi aşteptat. A dat vina pe pandemie şi pe războiul din Ucraina pentru nivelul de trai scăzut şi facturile mari din ţară. Conservatorii britanici se află la putere de mai bine de 14 ani, însă riscă să piardă de data aceasta. Sondajele arată că opoziția, formată din laburiști, are un scor cu 20 la sută mai bun decât conservatorii. Palatul Buckingham a anunțat ca Familia Regală îşi va amâna orice tip de angajament ce ar putea să distragă atenția de la campania electorală.

de Redactia Observator

la 23.05.2024 , 08:33

Premierul britanic Rishi Sunak a convocat miercuri alegeri naționale, stabilind data de 4 iulie ca dată a scrutinului. Analizele făcute arată că Partidul Laburist, aflat în opoziție, va câștiga în fața conservatorilor lui Sunak după 14 ani.

Punând capăt unor luni de speculații cu privire la momentul organizării unui nou scrutin, Sunak, în vârstă de 44 de ani, a anunțat în fața Downing Street nr. 10 că a convocat alegerile mai devreme decât se așteptau unii, o strategie riscantă în condițiile în care partidul său este mult în urmă în sondajele de opinie, scrie Reuters.

Rishi Sunak, din ce în ce mai izolat de unii colegi conservatori

Vezi și

Sunak se îndreaptă spre alegeri nu doar cu mult în urma laburiștilor în sondaje, ci și destul de izolat de unii membri ai partidului său și din ce în ce mai dependent de o mică echipă de consilieri care să-l ghideze în ceea ce se anunță a fi o campanie dificilă, transmite Mediafax.

Pe acelaşi subiect

Dar el pare să fi decis că, având în vedere unele câștiguri economice, cum ar fi scăderea inflației și creșterea economiei în cel mai rapid ritm din ultimii aproape trei ani, acum este momentul să își asume un risc și să prezinte oficial alegătorilor agenda sa pentru un nou mandat.

Fostul bancher și ministru de finanțe a preluat funcția de prim-ministru în urmă cu mai puțin de doi ani. De atunci, el s-a străduit să definească ceea ce reprezintă, devenind din ce în ce mai frustrat de faptul că ceea ce el consideră a fi succesele sale nu au fost apreciate.

Ambele partide au dat aproape startul campaniei pentru alegeri, iar liniile de atac privind economia și apărarea sunt deja bine trasate.

Sunak și guvernul său îi acuză pe laburiști că se pregătesc să crească taxele dacă vor ajunge la guvernare și spun că partidul nu ar fi o alternativă sigură pentru Marea Britanie într-o lume din ce în ce mai periculoasă, deoarece nu are un plan, acuzații pe care opoziția le neagă.

Laburiștii din Marea Britanie, gata să preia puterea

Laburiștii acuză guvernul de proastă gestionare economică timp de 14 ani, o guvernare care a lăsat oamenii într-o situație mai proastă, cu o serie de administrații haotice care nu au reușit să ofere stabilitatea pe care antreprenorii o doreau pentru a stimula creșterea economică.

Laburiștii au declarat înainte de anunțul lui Sunak că sunt mai mult decât pregătiți pentru alegeri.

"Suntem pe deplin pregătiți să mergem ori de câte ori premierul va convoca alegeri. Avem o campanie pe deplin organizată și operațională pregătită să pornească și credem că țara cere cu insistență alegeri generale", a declarat purtătorul de cuvânt al liderului laburist, Keir Starmer.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Criză politică în Marea Britanie. Premierul conservator Rishi Sunak a convocat alegeri pe 4 iulie, deși laburiștii conduc în sondaje