Antena Meniu Search
x

Video Cum a fost posibil dezastrul din Afganistan? Nimeni nu îşi explică unde au greşit americanii în cei 20 de ani: "Retragerea în grabă, un mare semn de întrebare"

Scene dramatice pe aeroportul din Kabul, după ce talibanii au cucerit şi capitala Afganistanului. Mii de oameni se agaţă de avioane în încercarea disperată de a fugi din ţară. Cel puţin şapte oameni au murit, unii au căzut de pe aeronave, alţii au fost striviţi în busculade. 35 de români aşteaptă şi ei evacuarea de urgenţă. Occidentul a pierdut Afganistanul în 10 zile, după 20 de ani în care a încercat să aducă pacea în acestă ţară.

de Simona Moloiu

la 16.08.2021, 19:50

Vezi și

Sunt puhoaie de oameni care aleargă pe pista aeroportului după fiecare avion şi care se agaţă cu ultimele speranţe de trenul de aterizare. Ştiu că nu vor supravieţui, dar nu văd altă salvare din faţa unui regim al terorii. Pentru mulţi, este ultimul drum pe care îl fac. La doar câteva minute de la decolare se prăbuşeşec în gol de la zeci de metri.  

Drama lor nu îi sperie pe cei de la sol. Semn că frica de talibani este mai mare decât cea de moarte. Alte mii de oameni continuă să se calce în picioare pentru a prinde loc într-un avion cu care statele occidentale îşi evacuază cetăţenii.

Un avion american a decolat din Kabul cu de opt ori mai mulţi călători decât capacitatea sa. Nu vor putea fi însă toţi salvaţi. O recunoaşte cu lacrimi în ochi ministrul britanic al Apărării. "Unii oameni nu se vor întoarce. Unii oameni nu se vor întoarce, iar noi va trebui să facem totul, ca ţară, să procesăm aceste pierderi", a declarat Ben Wallace, ministrul britanic al Apărării.

Printre cei care aşteaptă salvarea sunt şi 35 de români. "Avem două variante pe care lucrăm, un avion al NATO sau un avion al nostru care merge direct acolo", a declarat Florin Cîţu, premierul României.

Pe acelaşi subiect

Talibanii au cucerit capitala duminică, 15 august

Talibanii au dat lovitura de graţie regimului susţinut de Occident ieri, când au cucerit capitala. Doar 10 zile le-a luat  să pună stăpânirea pe o ţară de aproape 39 de milioane de locuitori. În drumul lor spre palatul prezidenţial au întâmpinat puţină rezistenţă. Unii dintre soldaţii afgani s-au predat necondiţionat. La porţile Kabulului au fost întâmpinaţi de urale, dar şi cu multă resemnare. Ashraf Ghani, preşedintele afgan, le-a lăsat şi el cale liberă spre palatul prezidenţial. A fugit deşi le promisese protecţie afganilor.

"Vă asigur! Ca preşedinte al vostru, preocuparea mea este de a preveni viitoare instabilităţi, violenţe şi strămutarea cetăţenilor noştri", a declarat Ashraf Ghani. La câteva ore de la această declaraţie, liderul afgan era deja la adăpost alături de familia sa, în timp ce afganii simţeau primele măsuri ale noului regim. Cei care se opun sunt luaţi prizonieri şi decapitaţi. Cei care nu au fost încă executaţi, sunt purtaţi pe străzile oraşelor cu feţele vopsite, semn că au încălcat legea talibanilor.

Femeile afgane, victime colaterale

Femeile afgane sunt printre primele care simt teroarea. Cele care aveau un loc de muncă, au fost concediate şi în locul lor au fost aduşi bărbaţi. Nu vor mai avea voie să iasă singure pe stradă, iar la şcoală pot merge doar până la vârsta de 12 ani.

Nimeni nu îşi explică acum cum o forţă de doar câteva mii de oameni a reuşit să pună mâna atât de repede pe ţară. Sau cum de a fost posibil ca armata afgană se se dezintegreze în câteva zile. Mulţi arată acum cu degetul spre americani. "Retragerea a fost pe o grabă, atât a Statelor Unite, cât şi a forţelor NATO. E un semn mare de întrebare", a declarat Marius Apostol, veteran de război.

O altă întrebare de pe buzele tuturor - unde au greşit americanii în cei 20 de ani pe care i-au petrecut în Afganistan.  Câteva răspunsuri le oferă militarii americani care au luptat acolo. Recunosc că forţele de securitate pe care le-au antrenat au fost alcătuite din oameni recrutaţi superficial. O altă greşeală - nu au consolidat instituţiile statului, iar asta s-a dovedit fatal.

O altă problemă majoră - multe zeci sau chiar sute de milioane de dolari au fost însuşite ilegal de liderii militari care şi-au construit palate somptuoase, poleite cu aur. În cei 20 de ani, sute de mii de militari din toată lumea au încercat să menţină pacea. La misiunea din Afganistan a participat şi ţara noastră. România a fost cea de-a cincea ţară contributoare în ceea ce priveşte numărul de militari să lupte. Am cheltuit acolo peste 3 miliarde de lei. Iar 29 de soldaţi români au fost ucişi.  

De la Washington au venit puţine explicaţii în ultimele zile. Preşedintele Joe Biden a anunţat că va ieşi public cu o declaraţie abia peste câteva zile. Mesajul transmis până acum a fost însă clar - administraţia americană nu crede că are vreo vină în cucerirea Afganistanului de către talibani. Analiştii politici din toată lumea consideră însă că eşecul din afganistan este o lovitură de imagine uriaşă pentru cea mai mare putere militară a lumii.  

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri externe » Cum a fost posibil dezastrul din Afganistan? Nimeni nu îşi explică unde au greşit americanii în cei 20 de ani: "Retragerea în grabă, un mare semn de întrebare"