Galerie foto

Cum e în Colonia Penală nr. 2, închisoarea la care a fost trimis Alexei Navalnîi: "Acolo nici muștele nu zboară fără să întrebe"

De Daniel Murărescu.
Publicat: 03.03.2021, 11:44.
Actualizat: 03.03.2021, 12:35

Închisoarea în care a fost trimis disidentul rus Alexei Navalnîi este una dură și temută, în care deținuții trăiesc sub un stres psihologic imens, au mărturisit foști prizonieri. Potrivit ABC News, Colonia Penală nr. 2, aflată la circa 100 de kilometri est de Moscova, este parte a unui sistem de încarcerare ce păstrează din elementele Gulagului sovietic.

Colonia Penală nr. 2

Colonia Penală nr. 2, fotografiată de la distanță

Profimedia Images

"Nimeni nu-l va bate sau tortura. Dar îl vor termina psihic"

Potrivit ABC News, închisoarea în care se află Alexei Navalnîi, denumită Colonia Penală nr. 2, se află în localitatea Pokrov și este formată din mai multe barăci ce adăpostesc sute de deținuți - barăci înconjurate înconjurate de ziduri înalte, acoperite cu sârmă ghimpată. Deși îmbunătățit de la căderea regimului sovietic, penitenciarul păstrează din elementele Gulagului - sistemul penal al lagărelor de muncă forțată și a închisorilor cunoscut ca un loc pentru deținuții politici și ca un mecanism de represiune a opoziției politice în anii '30.

Foștii prizonieri de la Colonia Penală nr. 2 nu se așteaptă ca Navalnîi să fie agresat fizic, în special datorită faptului că este cunoscut la nivel mondial, dar în schimb consideră că va fi supus presiunii și izolării, ceea ce s-ar putea asemăna cu o "tortură psihologică".

"Nimeni nu-l va bate sau tortura. Dar îl vor termina psihic", a declarat Vladimir Pereverzin, un bărbat care a petrecut doi ani în această închisoare, în urmă cu un deceniu.

Pereverzin a fost manager la compania petroliera Yukos, deținută în trecut de Mikhail Khodorkovsky, un oligarh condamnat la peste zece ani de închisoare pentru fraudă, în ceea ce observatori internaționali consideră a fi o răbunare pentru tentativa de a-l contesta pe președintele Vladimir Putin.

"O atmosferă de nesuportat" în Colonia Penală nr. 2

Conform sursei citate, prizonierii lucrează ore lungi în condiții nu tocmai bune, de multe ori în ateliere de croitorie, iar Colonia Penală nr.2 s-ar distinge printr-un nivel istovitor de control și disciplină.

De afară "pare ca restul închisorilor", a declarat pentru ABC News Pyotr Kuryanov, avocat al unei organizații nonguvernamentale pentru protecția drepturilor prizonierilor, "dar înăutru este o atmosferă de nesuportat întreținută artificial de administrație, în care trebuie să trăiești zi după zi, lună după lună, an după an".

În practică, susțin foștii deținuți, cei încarcerați acolo sunt supuși unor controale constante și forțați să urmeze reguli fără importanță stabilite de administrație, ceea ce îi lasă mereu cu frica pedepselor. O astfel de abatere poate fi lipsa unui nasture sau omiterea unui salut.

Potrivit mai multor relatări, deținuții obișnuiți care soseau la acest penitenciar treceau printr-o admisie sumbră, fiind bătuți de gardieni și deținuți care lucrează pentru administrație.

"Nici muștele nu zboară fără să întrebe"

Aproape fiecare moment din timpul celor ce își ispășesc sentința este calculat, iar gardienii i-ar obliga să ia parte la exerciții inutile, intenționate să le frângă capacitatea de rezistență. Printre acestea, să repete la nesfârșit numele lor și infracțiunile omise sau să stea în picioare și cu capul plecat ore întregi, a povestit Dmitry Dyomushkin, un activist naționalist care a trecut prin Colonia Penală nr. 2.

"Acolo nici muștele nu zboară fără să întrebe", a declarat acesta, pentru stația de radio Ecoul Moscovei.

Conform sursei citate, în coloniile penale disciplina este menținută de obicei chiar de către deținuți, fie prin cei care colaborează cu gardienii sau prin liderii de grupuri infracționale. Coloniile conduse de prizonieri "colaboraționiști" sunt cunoscute drept "Zone Roșii" în argoul penal. Această colaborare strânsă permite administratorului să exercite un control total asupra prizonierilor.

"Acolo totul este făcut pentru a izola deținuții politici", a declarat Maria Eismont, o activistă care a fost trimisă la închisoare în 2019. Dyomoshkin are o relatare similară și susține că au trecut luni fără să poate vorbi cu cineva, deși stătea la grămadă cu alți prizonieri.

"Nu e nimic bun acolo. Te simți complet neajutorat", a povestit, la rândul lui, Vladimir Pereverzin.

O condamnare criticată la nivel internațional

Condamnarea la închisoare a lui Alexei Navalnîi pentru presupusa încălcare a unei eliberări condiționate, ce ar fi avut loc în 2014, a fost aspru criticată la nivel internațional, în special în contextul în care disidentul rus a fost otrăvit cu agentul chimic Novichok în luna august a anului trecut.

De altfel, acesta a fost arestat de poliție la scurt timp după reîntoarcerea în Rusia, fiind luat chiar de pe aeroport.

Navalnîi promisese că se va întoarce în țara natală după terminarea perioadei de recuperare de la spitalul german Charité.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

PARTENERI
Sergiu, tatăl călăreț, spune adevărul, după ce a vândut casa din donațiile de la Cătălin Moroșanu! De ce a fost nevoit să ia această decizie
spynews.ro
Reacția incredibilă a iubitei lui Vlad Voiculescu după ce a fost demis: Vor ieși la suprafață multe
gandul.ro
`Ne bucurăm să te vedem, boss!` Ion Țiriac, cu un discurs genial în spaniolă, i-a lăsat mască pe oficialii turneului din Barcelona | VIDEO
prosport.ro
A ajuns acasă mai devreme și și-a surprins soția în baie. Când a deschis ușa a încremenit. Ce făcea femeia, fără ca el să știe
redactia.ro
Horoscopul zilei de 15 aprilie 2021. Taurii au parte de succes profesional. Află ce se întâmplă cu zodia ta
CaTine.ro
Alina Boz într-o ipostază extrem de sexy. Cum arată actrița în costum de baie
tvhappy.ro
La ce cascadorii sunt supuși pacienții, ca să fie urcați cu targa în TIR-urile ATI. IMAGINEA ANULUI
libertatea.ro
Acuzații șocante făcute de un jucător cotat de Dinamo la 4 milioane de euro: „Se dădea la mămicile jucătorilor!”
GSP
”Unde dai și unde crapă!” Șapte muzicieni americani fac furori peste Ocean cu folclor românesc
money.ro
Gigi Becali, război total cu o femeie pentru 1.800 de euro. Decizia care l-a înfuriat pe omul de afaceri
as.ro
Tatăl unei vedete din România, eliberat din închisoare după ce 11 ani a fost urmărit de poliţie pentru trafic de droguri de mare risc
as.ro
Vedeta care se zbate între viață și moarte. A ajuns să fie desfigurată: "Chipul meu frumos a fost mutilat"
as.ro