Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Update Cutremur major în Haiti, cu magnitudinea de 7,2. Sunt cel puțin 304 de morți, numeroase clădiri s-au prăbușit VIDEO

Un cutremur major s-a produs sâmbătă în vestul Haiti, trimitând unde de șoc peste Caraibe, unde oamenii și-au părăsit casele de teamă că acestea s-ar putea prăbuși. Cutremurul a avut magnitudinea 7,2, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

de Ana Maria Ghiarasim

la 15.08.2021 , 06:19

Update 15 august, ora 6.17: 

Confom celui mai recent bilanţ, citat de BBC, numărul victimelor cutremurului din Haiti a ajuns la 304, potrivit Reuters. Seismul a afectat numeroase clădiri, inclusiv biserici şi hoteluri. Premierul a declarat stare de urgenţă.

Update 23.00: Cel puțin 227 de morți și mai mulți răniți indică un bilanț actualizat, citat de BBC.  Primul ministru Ariel Henry a declarat stare de urgență, care va dura o lună. Cutremurul s-a produs la aproximativ 12 kilometri nord-est de Saint-Louis-du-Sud și la 10 kilometri adâncime potrivit USGA. Seismul a fost urmat de mai multe replici, cea mai mare având o magnitudine de 5,2. Există "daune semnificative la case, drumuri și infrastructură", potrivit purtătorului de cuvânt al Crucii Roșii americane Katie Wilkes.

Articolul continuă după reclamă

Furtuna tropicală Grace va lovi regiunea la începutul săptămânii viitoare. Sunt prognozate inundații de luni până marți. Haiti a fost zguduit recent de mai multe crize, printre care o lipsă de alimente în timpul pandemiei Covid-19 și asasinarea președintelui Jovenel Moise.

Pe acelaşi subiect

Cutremurul s-a produs la o distanţă de 8 kilometri de oraşul Petit Trou de Nippes şi la o adâncime de 10 kilometri, a precizat USGS. Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) a raportat la rândul său un seism în regiune, cu o magnitudine evaluată la 7,6.

Inițial, ddirectorul protecţiei civile din Haiti, Jerry Chandler, anunța că mai multe persoane au murit ca urmare a cutremurului, însă că nu are deocamdată un bilanț al deceselor. Ulterior, un bilanț provizoriu anunța cel puțin 29 de morți. "Pot confirma că există decese, dar nu am încă un bilanț exact", a declarat Jerry Chandler, directorul protecției civile din Haiti, pentru AFP, potrivit BBC.

Numeroase imagini cu clădiri prăbușite au fost distribuite pe rețelele de socializare, în condițiile în care Haiti încă se recuperează după un cutremur devastator care a avut loc în 2010 și care s-a soldat cu peste 200.000 de morț.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Toată lumea se teme cu adevărat. Au trecut câțiva ani de la un cutremur așa de mare", a declarat Daniel Ross, rezident în orașul Guantanamo din estul Cubei, care spune că a simțit unda de șoc. 

Autoritățile cubaneze au declarat că nu există încă rapoarte despre pagube materiale, decese sau răniți. Totodată, și în Jamaica a fost simțit cutremurul.

Valul tsunami poate atinge 3 metri înălțime peste nivelul mării

Sistemul de avertizare a tsunamiilor din SUA a emis un avertisment de tsunami după cutremur, fiind așteptate valuri ce pot depăși între 1 și 3 metri peste nivelul mării.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În curs de actualizare.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Cutremur major în Haiti, cu magnitudinea de 7,2. Sunt cel puțin 304 de morți, numeroase clădiri s-au prăbușit VIDEO