Observator » Ştiri externe » Copiii mai mici de zece ani își pot îmbrățișa în siguranță bunicii, anunță un oficial elvețian

Copiii mai mici de zece ani își pot îmbrățișa în siguranță bunicii, anunță un oficial elvețian

Un oficial elvețian susține că cei mici nu transmit COVID-19 bunicilor Un oficial elvețian susține că cei mici nu transmit COVID-19 bunicilor - Profimedia Images/ imagine ilustrativă
Ana Maria Ghiarasim | Timp citire: 2 minute
Publicat la 30.04.2020, 13:07 | Modificat la 30.04.2020, 13:11

Copiii mai mici de 10 ani își pot îmbrățișa în siguranță bunicii, fără teama că îi pot infecta cu coronavirus, au anunțat autoritățile elvețiene, deși peste tot în lume recomandările experților în sănătate au fost de separare a vârstnicilor de copii, pentru a limita răspândirea COVID-19 la populația vulnerabilă.

  • Daniel Koch susține că cei mici nu transmit virusul persoanelor în vârstă.
  • Oficialul elvețian a subliniat că, de fapt, părinții copiilor reprezintă un pericol pentru bătrâni.

Daniel Koch, șeful diviziei de boli transmisibile a Oficiului Federal al Sănătății, a anunțat că oamenii de știință ar fi ajuns la concluzia că cei mici nu transmit virusul persoanelor în vârstă.

Cu toate acestea, Daniel Koch i-a sfătuit pe elvețieni să limiteze întâlnirile bunici-nepoți în perioada următoare.

"Copiii mici nu sunt infectați și nu transmit virusul", a spus Daniel Koch. „Pur și simplu nu au receptorii care să prindă boala”, scrie BBC.

Articolul continuă după reclamă

Dr. Koch a spus că mulți bunici „trăiesc pentru a-și vedea nepoții” și că este important pentru sănătatea lor mentală să păstreze legătura cu ei.

Daniel Koch a mai spus că nu copiii au reprezentat un risc pentru rudele în vârstă, ci părinții lor.

Declarațiile oficialului elvețian vin după ce Guvernul a revizuit ghidurile oficiale referitoare la pandemie, după o consultare cu experți din universitățile din Zurich, Berna și Geneva.

Pe acelaşi subiect

Elveția este una dintre mai multe țări europene care începe să relaxeze măsurile de izolare și distanțare socială impuse la debutul pandemiei de coronavirus.

Citește și: